Bebiță are patul cel șmecher din lemn (de tăbliile căruia se lovea el în nopțile cînd încerca să se ridice în picioare și cădea și noi, din dormitorul nostru, ne întrebam cine face floricele așa tîrziu), care pat se leagănă și are inclusă și măsuța de înfășat. Pe care l-am tot schimbat pe Bebiță. Acum însă a devenit cea mai mare provocare să îl schimbi acolo. Pentru că, în timp ce mămica lui cea simpatică îi smulge pampersul, el se rostogolește ca o bilă pe burtă și se ridică într-o fracțiune de secundă în genunchi și în două secunde în picioare. Se sprijină de perete și se îndreaptă belicos spre tigrișorul cel portocaliu și pe deasupra și torcat, pe care se străduie foarte conștiincios să îl dea jos de pe perete. Eu dau să îl țin cu o mînă, să îi așez cumva pampersul cu cealaltă mînă și să îi explic faptul că tigrișorul cel portocaliu este prietenul lui cel mai vechi. De cînd a venit Băbiță și era un fel de sărmăluță mică mică, ochișorii lui dădeau de tigru și rămîneau pironiți asupra lui.
Bebiță este multitasking. Îmi ascultă explicațiile, drept urmare nu mai trage de coada tigrului să îl dezlipească, ci o mușcă și o molfăie de zor, mă încurcă tare cu pampersul pe care nu îl vrea neam, mă obligă să-l și țin pentru că el știe că părinții lui tocmai ce au revăzut 7 ani în Tibet și Bebiță face escaladări alpinistice pe netezimea impecabilă a peretelui celui albastru.
Tot ce pot face este să aștept și să nu fac concret nimic, pînă cînd, într-un final, îl pot dezlipi de pe perete, trăgînd de el cam cum trage el de tigrișor, îl reașez pe măsuța de înfășat, de pe care el a înșfăcat deja protecția cea albă, sub care se ascunde și mă provoacă să-l găsesc. Unde e Bebiță? Și Bebiță își ițește capul, rîzînd fericit.
Și uite așa am reușit să îl schimb, am salvat și tigrișorul a cărui existență continuă pe perete și mă gîndesc la faptul că asta a fost cu măsuța de înfășat. De fapt, da, domnilor, se cheamă măsuță de înfășat și nu loc de schimbat pampersul năzdrăvanului de Bebiță. Care oprește mașina de spălat rufe, dă se dea drumul ochiurilor de la aragaz, se ascunde sub perdele, protecții și dacă nu le are la îndemînă, se ascunde sub propriile mîini făcute paravan în dreptul ochilor și ai feței, se tîrăște ca o omiduță simpatică, se ridică în picioare ținîndu-se de orice lucru ceva mai înalt și eu vreau să stea cuminte pe măsuța de înfășat…
*
Din jurnalul lui Bebiță: mămico, ai spus că mergem în Vamă, la plaja de nudiști și totuși mă tot constrîngi să port pamperși. Eu mă pregătesc de mers și vreau să îmi iau și cel mai bun prieten cu mine. Da, da, tigrișorul cel portocaliu.