După o aroganță consistentă care a marcat ziua-mi de naștere, aroganța constînd într-o zi întreagă petrecută la Therme (cei care au fost pe acolo știu despre ce vorbesc, cei ce n-au fost, să meargă!), am revenit (prea) rapid cu picioarele pe pămînt, odată cu febra lui Bebiță. Și, de fapt, nu m-am păstrat la contactul cu pămîntul, pentru că mintea mi-a luat-o la goană și s-a declanșat butonul roșu, cel de panică. Dă-i cu lacrimi înghițite, cu hohote înghițite, cu frică nebună. Deși mi s-a spus că asta e treaba copiilor, să se mai și îmbolnăvească puțin, deși nu e nimic grav, deși febra arată că organismul știe să lupte, ceea ce e de bine și se lucrează astfel la imunitate, ceea ce iar este de bine. Deși deși deși…
Așadar, panică nebună. Irațională. Sub formă de dușman invincibil. Chinuie-te să respiri, încearcă să îl ții pe Bebiță în brațe, care Bebiță plînge tare, amestecă-ți lacrimile cu ale lui, hohotele cu ale lui, de nu se mai știe care e cel mai bolnav. Unde ești, maturitate?
Reușesc să ies afară, la aprovizionare, lăsîndu-l pe Bebiță cu tăticul lui, cel care își păstrează un calm admirabil în astfel de situații. Bine, tăticul lui Bebiță!
Afară inspir, expir, inspir, expir, încerc să mă gîndesc la frica mea irațională, să o disec, să o analizez, să o înțeleg, să o accept și apoi să o depășesc. Hmmm, nu reușesc mare lucru. I
ntru în magazin și cumpăr diverse, stau la o coadă mare, tîrîi de sacoșele pline, cînd, îmi vine ideea. Ce mi s-a urat frecvent de ziua mea: să îmi păstrez zîmbetul și buna dispoziție. Bun. Păi hai să merg acasă și să îl tratez pe Bebiță ca și cum ar fi bine. Să ne distrăm, să rîdem, să ne jucăm, să ne prostim. Asta pot face. Asta ține de mine. Bine, pot să îi pun și șosețele cu apă și spirt, dar altfel, concret, nu îi pot scădea febra, dar, indirect, îi pot ridica moralul, ca să și-o scadă singur.
Așa că ajung acasă, tatăl lui Bebiță trece la bucătărie, în timp ce Bebiță și mămica lui se joacă pe parchet, rîzînd de mama focului și ascultînd Taraful de la Vărbilău: “și-a zis mama, și-a zis mama/, Constantine ține seama/ fetele din București…”
*
Din jurnalul lui Bebiță: normal că așa mă fac mare. Și cu febră. Și normal că cel mai eficient medicament nu e Panadolul, ci porția consistentă de hohote de rîs. A se administra zilnic, de preferință dimineața, la prînz și seara. Dacă se ia o porție jumate, cu atît mai bine!