Bebiță se enervează și (se z)bate din ambele picioare simultan (i-am prezis deja talentul de viitor mare campion la stilul de înot fluture). La acest gest a mai adugat încă unul: lovește și cu capul cît poate el de tare. Acuma, dacă îți nimerește fața, nu este chiar așa de rău, dar i s-a năzărit dumnealui să se supere, în timp ce patrula pe parchetul din balcon, pe care care parchet s-a lungit cu fața în jos și apoi a dat cu capul cît a putut de tare.
Vorba unui prieten: Beibiță…
Recunosc faptul că, în tonul meu mîngîietor era și o urmă mică mică de dojană (aidoma produselor care conțin vagi urme de lapte…).
*
Eu nu ader deloc la teoria că răcim pentru că nu sîntem super-înfofoliți. Poate pentru că i-am văzut pe americanii care erau în pantofi subțiri (ei) și balerini (ele), în timp ce eu purtam cele mai călduroase cizmoace cu putință. Iar dacă aveau copii, copiii erau și ei îmbrăcați flu flu. Și cereau gheață iarna și nu răceau.
Nu cred nici în existența curentului care te trage. (Cine e curentul? Unde te trage?) Iar Bebiță îmi pare că mă moștenește, lui fiindu-i cald în majoritatea timpului. Bine, Bebiță!
Îl scot eu azi afară la plimbare, după ce îi pusesem șosetuțe și renunțasem să îl mai încalț (urăște orice tip de încălțăminte de care se debarasează imediat). Ne plimbăm noi de zor cu căruciorul și, cînd verific dacă nu cumva are piciorușele reci, constat că piciorușele lui sînt calde, în ciuda faptului că a scăpat de o șosetuță și stîngul este gol goluț.
*
Stă Bebiță tolănit pe gresie, gata să se avînte spre toaletă și să bage mîinile în soluția de mirosit frumos. Eu tocmai ce îi pun muzică, moment în care uită de toaletă și începe să dea din fund, dansînd de zor.
– Bebiță, cîntă la-la-la! îl provoc eu.
Dar Bebiță nu are chef de cîntat niciun la-la-la, ci doar de scos limba afară și continuat dansul.
*
Ce să mai zici de sentimente amestecate. Că te trezește dimineața pe la ora 6, cînd e somnul mai dulce și îți vine să îi arunci cu o pernă în cap. Bine, o pernuță. Și plînge de mama focului, cu lacrimi adevărate și cu degetele băgate în ochi (probabil pentru a produce și mai multe lacrimi). Plînge, pînă cînd îl iei în brațe, cînd tace brusc, i se usucă rapid și lacrimile. Tu mormăi ceva și îl aduci în patul de oameni mari. Îi spui să facă ce vrea, numai să mai poți dormi puțin. Te întorci cu spatele la el. Liniște. Și apoi o față rotundă, ca de liliac, se ițește de deasupra ta și cel mai generos zîmbet te face să-ți pară rău de ideea cu perna și să îți dai seama că poți dormi poate mai tîrziu sau mîine. 😛
*
Din jurnalul lui Bebiță: ma-ma. Ta-ta. Am aruncat șoseta! La-la. Pa-pa.