Tatăl lui Bebiță, care este de altfel un tip foarte simpatic, prins într-un moment de onestitate absolută, după ce tocmai ce primiserăm un cadou pentru Bebiță, firește:
– Exact așa avem și noi acasă.
Dăruitorii, puțin supărați că jucăria deșteaptă sub formă de găletușă plină cu diverse figuri care pot fi scoase și reintroduse în ea direct prin capacul decupat după acele forme insistă:
– Exact la fel?
Eu îi fac semne discrete cu cotul în coaste să nu mai intre în detalii. El, fericit și foarte serios:
– Nu, aveți dreptate, găletușa de acasă e transparentă și asta e roșie. E cu totul altceva.
*
Aceleași găluteșe pe post de material didactic, eu, cu două steluțe în mînă, explicîndu-i lui Bebiță cum să le introducă în găleată prin decupajele corespunzătoare de pe capac. Se uită Bebiță de zor la steluțele cu pricina, se uită concentrat la mine, se uită și mai concentrat la restul de obiecte din găletușă, după care scoate hotărît capacul și extrage rînd pe rînd toate obiectele de acolo, punîndu-le liniștit în ligheanul cel roșu, pregătit pentru rufele din mașina de spălat.
*
Bebiță e pregătit de baie și lăsat în costumul lui Adam pe parchetul din balcon. Pe care se zărește o băltuță ce crește rapid în dimensiuni, după care mă izbește și un miros cum că Bebiță este în plină desfășurare de acte fiziologice. În loc să îl las frumos pe parchet, să își definitiveze treburile ca tot omul, îl iau repede în brațe. Doar că procesul fiziologic cu pricina este în amplitudine maximă, drept pentru care mă trezesc acoperită de … mult noroc. Cu Bebiță agățat de gît, mă precipit spre baie, unde vreau să îl bag în chiuvetă, ceea ce el nu vrea, așa că începe redecorarea obicetelor sanitare din baie… Strig după tăticul lui Bebiță, care vine strîmbînd din nas și bombănindu-mă de zor pe mine și ideile mele de a-i da pampersul jos. Bebiță se sperie și se agață cu totul de mine, ceea ce mă umple aproape integral de … noroc.
În final, cădița lui se umple cu apă și purcedem la a-l spăla temeinic, urmînd ca după aceea să ștergem toate urmele din balcon, dormitor și baie și de pe subsemnata.
*
Bebiță merge. Mi-au dat lacrimile de bucurie atunci cînd a zis mamamama și acum cînd l-am văzut că vine legănat, ca o rățușcă, spre mamamama. Și apoi a început să rîdă, arătîndu-și toți cei 5 dințișori și avînd gura atît de căscată, încît a trebuit să închidă ochii. Ocoș rău, Bebiță!
*
Din jurnalul lui Bebiță: ce noroc pe ai mei simpatici părinți. 😛
Cu mine, firește!
Că am pornit la drum.
Și nu numai.
