Bebiță cel grăbit mergătoriu este scos cu tricicleta la plimbare pe centru. Adică pe Republicii, în buricul tîrgului brașovean.
Și mergem noi țanțoși (4 adulți) cu Bebiță 10, care ne și întrece și care stă ce stă în tricicletă, după care nu mai vrea să meargă așa. Ne executăm și îl luăm de acolo (cînd Bebiță zice ceva, tot ce poți spune este: Să trăiți, am înțeles!), încercînd să ne dăm seama ce vrea: să meargă pe Republicii împingîndu-și singur tricicleta. Ceea ce ar fi excelent, dacă roata din spate nu i-ar tot veni peste picior. Așa că o împinge ce o împinge, se izbește cu piciorul în roată, dă să cadă, eu îl suțin și tot așa.
După vreo două sute de metri decid că ajunge cu împinsul de tricicletă.
Pune-l la loc în ea! No way, Jose.
Pune-l să meargă! Nici gînd, Dorele.
Ia-l în brațe! Haha, ce poantă bună.
E trecut prin mișcări succesive prin brațele celor 4 adulți. Niciun succes.
Așa că mă resemnez și îl las să își împingă tricicleta, pe care, ia ghiciți, nu mai are chef să o împingă.
Exasperată, îl las ușor din brațe pe jos, ajunge în poziția de omiduță și pornește în patru labe pe dalele de piatră de pe Republicii.
Satisfăcut.
Care-i treaba cu inconștienții de părinți care-și lasă odraslele să patruleze de-a bușilea prin centrul vechi al Brașovului?
Care-i treaba?
*
Din jurnalul lui Bebiță: secretul este să ajungi cît mai sus, luînd-o cît mai de jos. Am spus!
