Bebiță, în pat, legănat de către mămica lui. Care stă pe fotoliul de alăptat și trage de sfoara unei jucării cîntătoare, legănînd astfel patul cu minim de efort și maxim de eficiență. Mămica lui numără de zor pînă la vreo 400 după care ia o pauză. Bebiță se încruntă, așteaptă un moment să se pornească legănatul, după care își bagă mînuța printre zăbrelele de la pat și începe să își legene singur patul. Bine, Bebiță!
*
La plimbare cu tricicleta. Cred că, pe lîngă carierele de prim solist la operă, înotător de stil fluture (și oare ce i-am mai prezis?), există o șansă mare ca Bebiță să fie și streaper. Ne plimbam noi agale și Bebiță scuipă nonșalant suzeta pe jos. Cînd a început o arie, peste cîteva momente, ia suzeta de unde nu-i. După suzetă, urmează căciula cea albastră pe care și-o smulge de pe cap și o aruncă pe jos. Noroc că am trecut cu roata de la tricicletă peste ea, mi-am dat seama că e un obstacol și am reușit să o recuperez. Apoi, netulburat, Bebiță își desface scaiul de la papucel și își aruncă papucelul. După care trece la fermoarul de la salopețică.
Îi spun: Bebiță, trebuie să-ți duci rolul la bun sfîrșit și să-ți dai jos și pampersul. Mămica are încredere în tine.
Și așa s-a și întîmplat. Și-a dat și pampaersul jos și a început să alerge gol pușcă și fericit nevoie mare. E drept, între timp ajunseserăm acasă și finalul apoteotic de mare streaper în devenire a avut loc în intimitatea casei. Dar promite Bebiță.
*
Bebiță cu noi, cei doi părinți adulți, responsabili și, mai ales simpatici, în birou. Eu, la birou, tăticul lui Bebiță lîngă scaunul din fața biroului, ascunzîndu-se și făcînd bau! Bebiță aleargă vesel de la unul la altul. La un moment dat se oprește lîngă mine (după ce dă cu capul zdravăn de colțul biroului, va urma o compresă) și așteaptă să i se facă bau. Așteptăm amîndoi cîteva secunde bune. Cînd credeam că nu se mai întîmplă nimic, se aude în sfîrșit bau, ceea ce îl face pe Bebiță să se sperie și să tresară, după care începe să rîdă gîlgîit și fuge la tătiul lui, neocolind nici de data asta colțul, cel rotunjit, e drept, al biroului.
*
Bebiță pe hol: oglindă, oglinjoară, cine este cel mai fudul din țară? Bebiță, desigur, care s-a descoperit în oglindă și își zîmbește galeș. Apoi se uită după mine, nu mă vede (recunosc, eu îl pîndeam după un perete), își lipește ambele palme de oglindă și dă cu capul în imaginea lui cît poate de tare. Mă înfrînez de la a alerga spre el. El se uită după mine, nu mă vede, drept pentru care repetă figura cu și mai multă forță. Și are forță, vă asigur, eu am văzut asta pe propria-mi buză în care a dat cu capul de mi-a spart-o. După care își duce mîinile la cap și, văzîndu-mă apărînd de după perete, începe să se tînguie de mama focului: ce m-am loviiiit, ce mă doareee…
*
Din jurnalul lui Bebiță: “și care mai de care se-aruncă-n cap și care mai de care se-aruncă-n cap.”
