Bebiță în cădița lui, săpunit temeinic de cei doi părinți din ce în ce mai competenți în meseria de părinte. Tăticul lui este și competent și inventiv, așa că, după ce îl săpunește pe brațe, i le clătește folosindu-le pe post de vîsle cu care trage apa din cădiță repede dintr-o parte în alta. Bine că nu îl clătește și pe căpșor așa…
*
Bebiță pe strada Republicii, înarmat cu un balon prins pe un dispozitiv de plastic destul de țeapăn. Bebiță îmbrăcat cu bluza mea cea albă de trening (pentru că tocmai ce începuse să bată vîntul și să fie frig), care bluză îi vine ca turnată pe post de sutană. Ținut în brațe, se amuză copios dînd cu balonul în adulți care îi și fac jocul, în sensul în care, atunci cînd balonul îi lovește în cap, ei accentuează mișcarea pe spate a capului, cuplată eventual și cu o mișcare a corpului, drept pentru care Bebiță rîde în hohote și îi bate pe oameni în cap fără milă.
*
Tot cu baloane și despre culmea prost dispoziției și a zgîrceniei. La mămica lui Bebiță.
Îl plimb eu pe Bebiță prin oraș, bombănind în sinea mea, captivă într-o stare rară de proastă dispoziție. Mă năpădesc frici, panici, gînduri negre, tot arsenalul de … ciori psihologice (o să vă spun odată ce-i cu ciorile, că nu e conceptul meu, e împrumutat). În acel moment, îl zăresc pe tipul care vinde baloane și, anticipînd că Bebiță va începe să strige în direcția respectivă cum că vrea balon, o iau la fugă împingînd de tricicletă să nu ne vadă omul ca baloane, să nu fiu nevoită să îi cumpăr vreun balon. În minte mi-am și făcut planul: de ce să-i mai iau, că are unul acasă, cel cu care bătea deunăzi lumea în cap și mai are și o pungă de baloane mai mici luate chiar de mine.
*
Cu Bebiță la grădina zoologică. Noi, înfruptîndu-ne fiecare din topitopul lui, pînă în momentul în care ochișorii cei negri ne zăresc și, evident, vrea și el. Eu renunț la al meu dîndu-i-l lui Bebiță, care îl înșfacă și începe să se înfrupte din el mai ceva ca noi. După ce îl suge bine, începe să și-l rostogolească pe mîini. Mînuțele i se fac din ce în ce mai lipicioase și Bebiță privește fascinat cum nu poate să își depărteze degetele decît foarte încet și mult mai greu decît de obicei. Profitînd de fascinația lui, eu îi iau topitoul din mînă. Bebiță este fascinat, dar nu și neatent, așa că aude jumătate de grădină zoologică (dacă nu chiar toată, că cică animalele au auzul mai fin ca noi) ce a fost în stare să-i facă mămica lui.
*
Din jurnalul lui Bebiță: baloanele n-au cum să-ți strice. Poți să ai cît de multe. Le faci buchet, ca pe flori. Dar, pentru că mămicii mele i-a fost frică atunci de baloane, m-am făcut și eu că nu-l văd pe omul care le vindea…
