Bebiță ținut de mine în brațe și eu cerînd o sticlă cu apă minerală din care să beau. După ce îi desfac dopul și dau să o duc la gură, Bebiță îmi face semn energic cum că vrea el acea sticlă. I-o înmînez pentru o secundă iar el îmi varsă (de fericire, desigur!) apa minerală pe față. Impulsul meu este acela de a face exact ca el (nu, nu să îl ud cu apă minerală, ci să dau cu capul), dar, stați relaxați, maturitatea din mine e la post, așa că îi zîmbesc lui Bebiță (ușor printre dinți, recunosc), îi iau sticla de apă din mînă și cer niște șervețele.

*

În tricicletă, la plimbare. De vreme ce micul indian is back, mă gîndesc să nu cumva să țipe de sete. Drept pentru care scot recipientul lui din plastic, îi dau să bea, dar el vrea să facă acest lucru complet independent. Sper să nu arunce paharul pe stradă. Ceea ce Bebiță nu are de gînd, ocupat fiind cu studiul intens al paiului care iese din capacul de plastic, așa că ne continuăm plimbarea agale.

Pe trecerea de pietoni măresc puțin pasul, pînă cînd mă opresc în mijlocul ei, pentru că Bebiță a considerat că cel mai potrivit loc de a începe jocul: eu arunc lucruri și tu mi le dai înapoi, este chiar în mijlocul străzii. Bine, Bebiță!

*

Cum ne-am tot uitat la Prison Break am constatat că și noi îl avem pe micul Scofield al nostru. Bebiță este găsit adormit în plin proces de evadare (din somn și din pătuț). Mai precis, ori ambele picioare îi atîrnă prin grilaj, ori o mînă îi stă cumva ridicată pe peretele din spate al pătuțului, ori salteaua de înfășat este trasă în pat, pentru că, a descoperit Bebiță, sub ea s-ar afla un dulăpior misterios…

*

Bebiță matinalul, chiuie de pe la 7 dimineața, așa că, pe la 7 și jumătate îl aduc din camera lui la noi în dormitor. Îi așez între mine și tăticul lui și mă întorc pe o parte, cu gîndul să mai fur cîteva minute de somn. După vreo două secunde, cineva mă bate pe umăr. Mă gîndesc că e tatăl lui Bebiță care îmi arată ce minunății mai face micul Scofield. Cînd mă întorc, constat că nu e tatăl lui Bebiță, ci însuși Bebiță care mă bate ușurel pe umăr: hai, mămico! Fuge joaca! 😉 (Vorba nepotului meu.)

Cînd i-am spus tatălui lui Bebiță de asta, mi-a mărturisit că și el fusese bătut energic pe umăr: hai, tăticule! Fuge și de la tine!

*

Bebiță este în plin proces de adorare a tăticului. Cînd apare acesta, Bebiță, zis și Lipitoarea, i se cuibărește în brațe, ba își lasă și căpșorul pe pieptul lui tati. Cît de mult îl adoră, mi-a fost clar în seara în care tatăl lui Bebiță m-a rugat să îi dau eu laptele de noapate. Zis și făcut. Sau, în fine, zis și încercat. Pentru că Bebiță a refuzat biberonul. Ba s-a dat jos din brațele mele, s-a dus la măsuța cea roșie de lîngă fotoliul de alăptat și a i-a pus biberonului capacul, într-un gest de o fermitate rară. De parcă ar fi spus: gata, am terminat! Degeaba am încercat să îl conving să mănînce. Inutil să vă spus că, atunci cînd am schimbat locul pe fotoliu cu tatăl lui, lipitoarea cea mică și absolut simpatică a hăpăit tot laptele…

Nu, nu sînt geloasă. (Deocamdată… :P)

*

Din jurnalul lui Bebiță: știți bancul ăla cu mama e numai una, nu? Ei, bine și tăticul e numai unul! 😉

pahar_cu_pai

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *