Bebiță în scara blocului, în fund, jucîndu-se de vreo 10 minute cu pedala de la bicicleta vecinei de la 8. Eu cu tricicleta dumnealui, vorbind ca un papagal simpatic: Bebiță, acum plecăm la plimbare. Bebiță, acum plecăm la plimbare…
După ce îi spun chestia asta de nenumărate ori, după ce mă conversez 5 minute cu alți vecini, mă decid să îl anunț că eu iau tricicleta și plec. Ceea ce și fac. Bebiță mă ascultă cu atenție, ia mîna de pe pedală, eu mă felicit în gînd pentru cît de persuasivă sînt, mă uit cu coada ochiului să îl văd cum se ridică în picioare și vine după mine, dar tot ceea ce văd este cum îmi face semn cu mîna, zicîndu-mi pa!
*
Bebiță treaz de la 6. Degeaba mă tîngui spunîndu-i că ar fi de dorit să mai doarmă (bine, mai ales pentru noi, nu neapărat pentru el, că el este foarte proaspăt cînd se trezește la 6). Degeaba bombăn că noaptea mă rog de tatăl lui Bebiță să vină la somn la ore rezonabile iar dimineața mă rog de Bebiță însuși să doarmă pînă la ore rezonabile.
De fapt, încep să cred că eu am o problemă cu rezonabilitatea orelor de somn… Și cu …matinalitatea…
În final, îl rog pe tatăl lui Bebiță să îi explice și el cum e cu somnul.
Tatăl lui Bebiță: Bebiță, nu te mai trezi la 6, că nu are nimeni chef să se joace cu tine la ora aia!
*
Din jurnalul lui Bebiță: mămica mea cea simpatică, te pup, pa pa!
