Și mă cocoÈ› eu pe motocicletă, cu destinaÈ›ia Sibiu. Mă echipez temeinic È™i mă aÈ™tern drumului. Doar că, pînă pe la FăgăraÈ™, am senzaÈ›ia că nu am mai condus niciodată motocicleta, că e destul de greu acest lucru, că te solicită, că te dor puÈ›in încheieturile de la mîini È™i puÈ›in spatele, că dai să amorÈ›eÈ™ti. Ce mai, ca o babă plîngăcioasă…
De la Făgăraș la Sibiu se schimbă treaba, îmi aduc aminte că am mai mers cu motorul, că știu cum se face acest lucru și că îmi și place, așa că drumul e chiar foarte scurt pînă la destinație. La Sibiu mă privește admirativ un tip dintr-o dubă și-mi face semn cu degetul mare că e ok și că respectă ceea ce fac. Eu mă simt din ce în ce mai motociclistă, mă și înfoi puțin în pene, a orgoliu, dar numai puțin, pentru că am ajuns la destinație și Blondi Motociclista îi lasă locul lui Blondi Pisi, cea care a abordat o rochiță scurtuță și de vară.
De dimineață, plecarea spre casă. Și din nou, parcă mi-e lene, parcă mi-e greu, e fain dar… O atitudine de … oială (de la oi, desigur: să merg în drepta sau în stînga sau mai bine să stau în turmă È™i să mă miÈ™c odată cu ea sau, È™i mai bine, să mă miÈ™te ea, turma, pe mine) de numa’ numa’. Drept răspuns logic la atitudinea mea, vine ploaia. Tare. Șoseaua e udă, viziera e plină de picături de apă, eu am costumul de motor, dar nu È™i pe cel de ploaie pe mine. AÈ™a că mă plouă. Zdravăn. Pînă apuc să mă opresc, să alimentez È™i să îmi pun echipamentul asudînd È™i întrebîndu-mă dacă m-am îngrășat sau de ce naiba nu mai intră pe mine (nu îmi încap pantalonii de ploaie pentru că eu vreau să îi trag direct peste cizme. Ha! HaHa!). Și mai beau È™i mai cea proastă cafea cu putință, adică o gust, că este totalmente nebăubilă…
Mă uit la cer în toate direcÈ›iile È™i, mai ales în direcÈ›ia BraÈ™ov, cerul pare să se limpezească. Și È™i dacă nu s-ar limpezi, de cînd mă sperie pe mine două picături de ploaie. Hai, Blondi, pe motor È™i la drum. Plouă, bate vîntul, eu cînt în cască: să urlu tare, sînt fericit!!! Nu mi-e frică de ploaie, de vînt, de nimic. Sînt pe motor È™i e greu, mă dor puÈ›in încheieturile È™i mănuÈ™ile de piele sînt ude, am È™i amorÈ›it, dar mă ridic în scăriÈ›e È™i merg înainte, cu zîmbetul larg sub viziera murdară. Bine, Blondi, mi-era teamă că atîta te-ai văitat că tre’ să faci ficăței È™i brocolli să aibă Bebiță cu ce să arunce verde È™i maro pe parchet, că ai rămas … văitată.
Să trăiți nori și ploaie că mi-ați adus aminte că dacă e ușor și comod, nu e bine!
Am ajuns acasă și nu mi-e frică de bau-bau și nimic măcar de bucătărie, unde merg să fac repede niște ciupercuțe.
*
Din jurnalul lui Bebiță: mămico, nu îmi plac mîncărurile sofisticate. Ci simple. Cît mai simple. Și nu te-am ales de mămică pentru cum gătești. 😉
