Tomahawk-ul lui Bebiță

Da, da, are așa ceva. Atunci cînd îl botezasem eu Indianul, nu fusese degeaba. Acum își reiterează și, mai mult decît atît, merită cu prisosință porecla. Și asta pentru că nicio încăpere din casă nu îi mai rezistă, nicio ușă nu rămîne nedeschisă, niciun spațiu neinspectat atent. Iar obiectul cel mai dorit este tomahawk-ul. Nu știți ce e aia tomahawk? Eu i-am simțit puterea pe spate, că voia să îmi dea de fapt în cap cu el, dar tomahawk-ul nu avea coada suficient de lungă, așa că m-a … mîngîiat doar pe spate. Și degeaba am încercat să îi smulg prin luptă dreaptă arma, pentru că Bebiță Indianul s-a pus pe plîns și ciupit, după care, văzînd că nu îi curg suficiente lacrimi, m-a lăsat în hol și a pornit către cealaltă baie să se înarmeze cu celălalt tomahawk. Da, avem două. Cu cel de-al doilea l-am lăsat să văd ce face. A năvălit în dormitorul nostru, a urcat în pat și a început să bată pernele și plapuma cu tomahawk-ul, evident. Apoi, obosoit dar victorios, a lăsat arma pe cîmpul de bătălie și a plecat spre altă faptă de vitejie. Cum ar fi să tragă de dulapul pe care sînt așezate cafetiera, fierbătorul de apă și storcătorul de citrice…

*

Din jurnalul lui Bebiță: ce poate fi mai fain decît să îți alergi părinții cu peria de wc? Ha! HaHa!

Știu tot io: să bați și așternuturile cu ea. 😉