Cum se ia prînzul civilizat.
Bebiță este instalat pe scăunel cu bavețica legată corespunzător. Farfuria cu ciorbă este așezată în fața lui, eu sînt înarmată cu o lingură și el cu o furculiță. Bebiță deschide gurița suspect de docil de vreo două ori, după care zărește un bob de mazăre pe care îl aleargă prin farfurie cu furculița. Eu mă strădui să îi mai îndes vreo două lingurițe de mîncare. Bebiță nu și nu. El vrea să captureze mazărea. Singur! După ceva timp realizează că furculița îl sînjenește, așa că o aruncă hotărît pe parchet. Bobul este cuprins de mînuța dolofană și băgat în gură. Lingura manevrată de mine este dată la o parte. Așa că renunț și privesc fascinată fericirea de pe chipul lui Bebiță atunci cînd începe să apuce mult mai multe legume în mînă, să le storcească bine și să și le îndese în gură. Acuma, că zeama cade pe el, pe bevețică, pe scaun, pe parchet și, dacă insistam să-l mai hrănesc, și pe mine, ăstea sînt detalii nesemnificative.
Mă retrag doi pași și observ cum Bebiță își spală ambele mînuțe în ciorbă, în timp ce pasează legumele și carnea, pentru și le băga în gură, a le molfăi puțin, a scoate bolul alimentar și a-l arunca pe parchet. Fericirea lui e echivalată doar de panica mea: să vezi ce de spăl și frec la scaun și podele. Profitînd de bucuria lui pură, înșfac lingura și încerc să îl mai hrănesc și eu. Bebiță așteaptă docil pînă ce lingura ajunge foarte aproape de el și apoi lovește.
Ce bine, nu e singurul pe care îl voi schimba din cap pînă-n picioare și apoi spăla după masă! Și eu însămi voi face același lucru.
Cînd dau să mă încrunt și să-i spun că a mers prea departe, Bebiță tocmai ce și-a mai spălat mîna în ce a mai rămas din ciorbă. Mă pregătesc să mă feresc de proiectil, dar tot ce face Bebiță este să se întindă spre mine pentru a-mi da să mănînc ultimul bob de mazăre…
*
Din jurnalul lui Bebiță: e foarte cool mămica mea cea simpatică. Și-a dat seama că nu mă mai pot preface la infinit în bebeluș, că pot să mă hrănesc singur singurel, ba chiar să îi hrănesc și pe alții.
