Aidoma Nadiei la Montreal și Bebiță evoluează. La sărituri. De pe marginea bazinului de înot (nu contează că e cel de adulți sau cel de copii). De pe scaunele cele înalte din bucătărie. Are mai ales unul preferat, de pe care a sărit-căzut în cap (vorba melodiei: și care mai de care se-aruncă-n cap). În ciuda strădaniei mele de a-l prinde în plin zbor, am reușit să îl culeg doar de pe parchet, de unde rămăsese fără aer de plîns (probabil pentru că eșuase în triplul tulup făcîndu-l doar dublu. Și ce dacă săritura asta e la patinaj și nu la gimnastică!), drept pentru care l-am dus în dormitor la tăticul lui, pentru a fi liniștit, a fost liniștit și apoi ce credeți că a făcut? A revenit glorios la același scaun și a dat să repete același salt…
Cîteodată mai întîmpină probleme la aterizare: cînd ne-a văzut că apărem după colț, i-a dau drumul de mînă lui Geta și a luat-o la goană spre noi, dar cineva i-a tras trenul de aterizare de sub picioare și l-am cules lățit (de) pe trotuar :P. Sau la piscină fiind, ținut de tăticul lui de mînă, reușește să aterizeze din mers pe spate pe gresia de acolo. Repus în poziția verticală, după doi pași, se întinde și pe burtă. Ca o clătită simpatică și pe față și pe dos.
*
Din jurnalul lui Bebiță: we are the champions, my friend!
