Eu: Bebiță, adu, te rog frumos, mingea cu care ne-am jucat!
Tot eu: Bebiță, hai, te rog frumos, cu mine să luăm mingea cu care ne-am jucat!
Tot eu: Bebiță, așteaptă-mă, te rog frumos, cît alerg să iau mingea cu care ne-am jucat!
*
Plecat la plimbare cu tricicleta, plictist de stat acolo, se cere luat în brațe. Tatăl lui Bebiță se execută prompt și își lucrează bicepșii de la mîna stîngă, cuibărindu-l pe Bebiță acolo. Bebiță își lucrează și el dantura, mușcînd din umărul tatălui. Acesta din urmă: Bebiță, nu mușca! Bebiță se căiește amarnic și îi întinde fruntea spre a fi pupat, apoi se pregătește să muște din nou. Și, din nou, să-și ceara iertare.
*
Tot la plimbare, tot cu tricicleta, de unde se cere scos. Se plimbă el în picioare, agale, în cerc și apoi într-o mișcare browniană (parcă aia era o mișcare complet bezmetică a nu știu căror particule, nu?), după care obosește puțin și se așază cuminte, în funduleț, pe bordură.
*
Pentru că este atît de cald, Bebiță se răcorește într-o piscină montată special pentru el și eu mă chinui să îl determin să își țină o șepcuță pe cap. Eu i-o așez pe cap, el și-o dă jos, eu i-o așez pe cap, el și-o dă jos. Cu răbdare și meticulozitate și unul și altul. Dar parcă mai mult el. Facem operațiunea de nu știu cîte ori, după care, la un moment dat, Bebiță își aruncă șapca în piscină.
-Trebuie să o ud ca să înțelegi că nu voi purta nimic pe cap?
Bandana pe care i-am improvizat-o mai tîrziu s-a scufundat și apoi a plutit și ea în piscină.
*
La ora 12 noaptea trecute fix, domnul Bebiță se trezește fresh și începe să urle cît îl țin bojocii. În precipitarea noastră către patului lui, ne trec prin cap tot felul de scenarii (febră, dureri de dință, de burtică?????). Odată ajunși acolo, îl dăm jos din pat. Orice urlet a încetat ca prin farmec și mogîldeața cu pamapers a început să mărșăluiască prin casă. Ce atîta somn? Gata! La joacă…
*
V-am pomenit de condusul frenetic al lui Bebiță. Ei, bine, în brațele tatălui său, la volan, descoperă claxonul. Și, mai mult decît atît, descoperă și două domnișoare de vreo 6, 7 ani care vin repede să vadă cine claxonează.
-Hei, bucurosule, ce faci, bucurosule? Tu claxonezi?
Și bucurosul claxonează, de riscăm să ne trezim cu ouă pe parbriz de la vecini.
*
Din jurnalul lui Bebiță: mi-a plăcut determinarea mămicii mele care a negociat cu răbdare pînă a făcut tot ce a(m) vrut.
Și da, eu sînt Bucurosul, care nu vrea șapcă și stă în soare. 😉