-Bebiță, vrei să mănînci?
-Da.
E un “da” de o dulceață cum nu v-ați imagina, drept pentru care ignor faptul că apoi îmi dă peste mînă, de zboară mazărea din lingură.
-Bebiță, vrei să mai mănînci?
-Da.
-Bebiță, vrei să te iau de la masă?
-Da.
-Bebiță, vrei să te spăl?
-Da.
Tăticul cel simpatic al lui Bebiță intervine în dialogul nostru, spunînd că Bebiță a dat de cuvîntul “da”, pe care îl folosește pe post de răspuns la orice întrebare. Așa că îl întreabă:
-Bebiță, vrei să dormi?
La care Bebiță se încruntă, își ia ratonul de coadă și pleacă, în tăcere, din bucătărie.
*
Tăticul lui Bebiță, făcîndu-și freza, are parte de un fan: Bebiță însuși, care, așteaptă răbdător ca țepii tatălui să fie ridicați corespunzător, după care îi face semn acestuia să se ocupe și de freza lui.
Bebiță cu țepișori se privește în oglindă și, de entuziasm narcisist, se pupă. Bine, Bebiță!
*
-Bebiță, cum o cheamă pe păpușă?
Bebiță o privește crunt pe inculpată și se pregătește să îi tragă două palme peste cap: jap-jap.
*
-Bebiță, nu mai bate lumea!
Palme, pumni, zgîrieturi.
-Bebiță, nu mai bate lumea!
Bebiță mă privește cu ochii rotunzi și, ca să mă ierte, îmi ofere fruntea să-i dau un pupic…
*
Din jurnalul lui Bebiță: Da. Pe păpușa Mama o cheamă Da.
