Gata. Am ajuns să ne înțelegem. De fapt, noi pe Bebiță, pentru că el ne-a înțeles din prima.
-Bebiță, adu-o pe Mașa din camera ta.
Și Bebiță vine prompt cu Mașa.
-Bebiță, adu măgărușul din camera ta.
Și Bebiță aduce măgărușul.
Într-o zi, dorind să îmi impresionez mama cu copilul meu, îi spun lui Bebiță să aducă peștele din camera lui. Și Bebiță apare cu o … focă… Bine, înțeleg faptul că și foca are o legătură cu apa, dar… Mama mea este foarte încîntată de nepotul ei, eu, nedumerită fiind, dau o raită prin camera lui și constat că peștele nu este pe acolo. Lucru pe care l-a observat și Bebiță și, ca să nu vină cu mîna goală, a venit cu foca.
*
În deplasare fiind, eu, suavă și doldora de sentimente materne idilice, îl țin pe Bebiță în brațe, închid ochii și îi cînt un cîntec de leagăn semi-improvizat, evident pentru ca el să adoarmă. Din dulcea pace și seninătate mă trezește o telecomandă pe care Bebiță mi-o aplică plin de forță și elan în cap.
Gata cu cîntecele de leagăn, Bebiță, te-ai lins pe botic de ele!
Cel puțin pînă la următorul somn.
*
Se întîmplă un fenomen bizar, Bebiță mă vede și poc trosc jap jap. Agresivitatea asta nu este ea, în sine, fenomenul bizar, ci faptul că doar pe mine mă troznește în ultimul timp. Pe tăticul lui mai deloc. Azi de dimineață mă trezesc cu două palme zdravene peste ureche. În liniștea care urmează zgomotului făcut de ele, se aude cum tăticul lui Bebiță îi spune acestuia să nu mai bată, să n-o mai bată pe mami și să o pupe, pentru că a lovit-o și așa ceva nu se face. La care Bebiță merge spășit la tatăl lui și îl pupă nu o dată, ci chiar de două ori. ???!!!????
*
Ținîndu-l în lift în brațe pe Bebiță, acesta se repede să-mi ia ochelarii. Eu mă reped și mai și la a-i explica faptul că ochelarii mei de soare nu sînt de jucărie și că mie îmi trebuie și că bla bla, cuvinte pe care Bebiță le ascultă cu maxim de atenție, după care, evident că mi-i ia de la ochi, pentru a-mi da un pupic pe vîrful nasului… După care mi-i așază la loc.
*
Din jurnalul lui Bebiță: îi cresc, domnule, pe părinții mei. Îi cresc mari!