Bebiță fericit, dorind să intre prin deschizătura din marginea laterală a patului, luînd-o în acest scop la fugă, uitîndu-se la noi și ratînd de puțin deschizătura, proptindu-și astfel capul în cadrul rigid… Auci, Bebiță! În schimb, după ce a mai dorit o dată să intre si a reușit, s-a aruncat cu capul spre laterala cealaltă a patului și nu a ratat … peretele, al cărui rigips s-a auzit pîrîind în impactul cu căpșorul lui Bebiță.
*
Eu, în bucătărie, scuturînd covorul plin de bucățele de mîncare aruncate de Bebiță, cînd eu chiar nu înțeleg faptul că nu mai vrea să mănînce. Bebiță se uită la mine și apoi fuge pe hol, unde se apucă să ruleze carpetele cele lungi, pentru ca eu să le scutur și pe acelea. Hărnicie, ma frend, nu glumă.
*
Hărnicie și, mai ales, energie, atunci cînd ia fluierul lui de jucărie dar adevărat și bate în calorifer cu el, pînă ce cade de acolo bolul cu apă. Apa se răspîndește pe covor, Bebiță băltăcăie mîndru prin ea și apoi vine să îmi arate șosețelele cele ude. De entuziasm, îmi vine să folosesc fluierul peste părțile lui moi. Doar că nu pot s-o fac, pentru că nu mai pot după aceea să îi spun: Bebiță, nu lovi!
Și lovește Prîslea. Cum stătea el mai devreme cîntînd la fluier, odată ce ia o pauză și mă trezește din reverie cu o pocnitură zdravănă de fluier de lemn în cap.
Tatăl lui Bebiță a primit bonus (tot în cap) un tub de cremă.
*
Bătăliile lui Bebiță sînt marcate de chiote (vă mai amintiți de Bebiță Indianul, nu?) și de … scuipat.
-Bebiță, vrei lolipop cu miere?
-Da.
Bebiță, vrei apă?
-Da.
Dar de ce le vrea? Pentru că își stimulează astfel secreția de salivă și apoi scuipă fericit peste tot. Pe parchet, pe masă, în pat. Odată i-a reușit și în farfuria mea de ciorbă… Explică-i că nu e voie. În final, m-a apucat tusea de la cît i-am vorbit. El a dat vesel din cap, a spus da și a continuat să scuipe.
Peste cîteva zile, în timp ce mă urmărea cu maximă atenție cum mă spălam pe dinți, am înțeles și cine l-a învățat să scuipe. Involuntar eu și tăticul lui, spălîndu-ne pe dinți și îndemnîndu-l și pe el să facă acest lucru. Ptu!Ptu!
*
Gata de plecare pe-afară, îl întreb cu ce să îl încalț. Are la dispoziție cizmulițele și adidașii.
-Ata, zice Bebiță, arătînd spre adidași.
Îl încalț cu adidașii, fredonînd satisfăcută: “ce bine ne-nțelegem noi doi”. Dau să îl pun în picioare, cînd Bebiță ia o cizmuliță și strigă:
-Ata!
-Bebiță, dar ai ales adidașii.
Bebiță este intransigent:
-Ata! Ata!
Bombăn în barbă și îl descalț, încălțîndu-l cu cizmulițele. Dau să îl pun în picioare. Bebiță ia un adidas tocmai scos din piciorul lui și spune calm:
-Ata!
Mie îmi vine să îi spun ceva de ata și de mama lui, în formă prescurtată, mă abțin eroic, îl așez în picioare, el se zbate și mai eroic și așa, proaspăt transpirați, ieșim din casă, eu purtîndu-l calmă sub braț, ca pe o poșetă. 😛
*
Bebiță e spălat, schimbat, îndopat cu lapte, înghesuit între Ma, U și încă vreo șapte obiecte pe care le cere cu el și pus la somn. Moment în care începe să plîngă rău. Mă trec toate apele gîndindu-mă că l-a întors pneumonia. Ridicat în picioare în pat, țipă de-mi stă inima în loc și se mai face și cît un purice. Cu inima așa, îl ridic din pat și îl așez pe covor. Tace instantaneu și, cu pieptul înainte, purcede către bucătărie, unde tăticul lui pisează usturoiul. După cîteva momente se aud bătăi în mașina de spălat: păi pisează și Bebiță usturoi, nu?
*
Ora 2. Bebiță vrea suzeta.
-Du! Du!
Capătă suzeta dar nu e mulțumit. Nu mai are chef de somn. Degeaba îi spune tăticul lui că nimeni nu merge la el în miez de noapte, doar pentru că el n-are chef să doarmă. (Oricum se contrazice bietul tătic, pentru că el e nimeni care merge în camera lui Bebiță). Degeaba îmi strigă faptul că vom procura somnifere. Acuma, nu știu dacă pentru noi sau pentru Bebiță, dar nu contează.
Ora 4. Bebiță în pat, lîngă noi, cu mîna pe fața tăticului. Acesta din urmă, exasperat:
-Ce face?
Eu:
-Cred că te binecuvintează!
Robii lui Dumnezeu ăi bătrîni, închid ochii epuizați, dar cu binecuvîntarea lui Bebiță.
*
Din jurnalul lui Bebiță: “eu noaptea nu dorm, nu am somn, zorii zilei mă prind, cum prin casă mă plimb, pentru că noaptea nu dorm.” Li ga li ga li ga!
