Înlocuiești sau repari?

Nu știu cine a zis-o, dar a zis-o bine: trăim în vremurile în care este mult mai ușor și mai ieftin să înlocuiești decît să repari. S-a stricat telefonul? (Sau poate nici măcar nu s-a stricat, dar ar cam fi timpul pt noul aifon modelul 27 s mini maxi plus forte :P) Altul nou! S-a stricat televizorul? Altul nou! (Plasma full hd și cu nu știu cîte woofere incorporate). S-au găurit șosetele? (Unde sînt vremurile cînd mama cosea hăinuțele noastre rupte și mai ștrencănea și la altele noi?) La gunoi! Mergem să luăm șosete noi.

Totul se înlocuiește. E convenabil, te mai și îmbie noul de peste tot, pe net, la mall, la tv. Nu mai reparăm nimic.

Asta nu ar fi o chestiune chiar atît de rea, dacă nu s-ar extinde. Și la parteneriat, de exemplu. Nu îmi mai convine iubitul/ iubita. A început să își arate adevărata față, care nu seamănă deloc, dar deloc, cu pozele idilice de pe fb, gata, altul/ alta! Sînt atîtea persoane disponibile, care stau aranjate, spilcuite chiar, ce să te mai chinui să repari sau să dezvolți. Vorba lui Bebiță: atu, atu! (Bine, el se referă la alt pampers).

Mai mult de atît, cît de ușor se poate dărîma versus cîtă trudă e atunci cînd se construiește. Ai o casă veche. Pui o dinamită și bum! Gata, n-o mai ai. Vrei să faci o casă. Fă-o într-o secundă. Ha! Haha! E de lucru. E cu sudoare. E cu organizare. E cu trudă. Fundație, parter, etaj. Cîteodată (sau întotdeauna?) e cu sacrificiu: Manole, unde ți-e Ana? Unde să fie, în veșnicie.

Așa e și într-un parteneriat. E de lucru. E cu trudă. E cu sacrificiu. Și mai e și cu tentația extrem de mare a găinii vecinului care e întotdeauna mai grasă. Și mai frumoasă. Și face ouă mai multe și supa mai bună.

Parteneriatul e greu. Îți trebuie răbdare, deschidere, toleranță. Și un zîmbet pentru momentele cînd ai înlocui în loc să repari. Și să vezi că vei fi aproape tot numai un zîmbet. 😛

Eram acum mulți ani în Germania și am stat vreo două ore să văd cum un coleg de cămin, un chinez, a reparat o umbrelă care i se stricase. Cînd am văzut umbrela, m-am gîndit să îl întreb de ce n-o aruncă pur și simplu. Dar el vorbea chineză și eu germană. Și m-am gîndit că poate nu are bani să-și cumpere alta, așa că mai bine o repară. Am tăcut și l-am privit cum a desfăcut toate spițele și cu o migală absolut remarcabilă a reparat umbrela.

Momentul cel mai tare a fost însă cel în care a scos din dulap o umbrelă nouă.

*

Din jurnalul lui Bebiță: uită-te la mine, mămica mea cea simpatică! Am de crescut mult și bine și cresc puțin cîte puțin. Ce te-ai face cu mine gata crescut? 🙂 Și nici nu te înlocuiesc, atunci cînd nu mă înțelegi. Pentru că te strădui și, la un moment dat, tot vei înțelege. Și atunci mai creștem amîndoi un pic.