În prag de sărbători de iarnă, Bebiță aude tot mai des de un anume Moș Crăciun, de care nu se lasă însă impresionat cine știe cît.
-Bebiță, nu mai scuipa pe lada de zestre a maică-tii (avem o ladă în prelungirea patului) și atunci o să vină Moș Crăciun. (Ce ți-e și cu condiționările astea, dar cum să îl convingi pe Bebiță să nu mai scuipe în toate direcțiile în toată casă?)
Bebiță se uită cu ochii mari la noi și nu mai scuipă pe lada de zestre.
Ci direct în capul meu.
*
Educație, explicație, muncă de convingere și o cooperare verbală incredibilă.
-Bebiță, chiar nu ne dorim să călcăm în bălțile de salivă pe care le produci și proiectezi tu!
-Da!
-Înțelegi că nu e bine să mai scuipi? (Pentru mine, vreau să spun, pentru el e foarte bine.)
-Da!
-Și ești de acord să nu mai scuipi?
-Da!
Mi se umflă inima cît un balon de mîndrie.
Mă întorc, Bebiță țîșnește pe lîngă mine și ptiuuu din răsputeri o dîră de salivă pe oglindă.
Eu: – Da…
*
Ratonului îi este frig. Bebiță îmi dă mănușile lui să i le pun ratonului. Ratonul a făcut treaba mare, Bebiță îmi dă un pampers să îl schimb pe raton și ursul cel mare și mov a făcut treaba mare, iar pampersul i se potrivește de minune pe picior. Așa că ursul are nevoie de 2 pamperși în același timp. Ratonul o vrea inclusiv pe Du, drept pentru care Bebiță își scoate suzeta și i-o dă ratonului. Mare dragoste mare.
*
În ciorba care arde, tăticul lui Bebiță suflă de zor, mișcîndu-și capul dintr-o parte în alta pentru a acoperi o suprafață cît mai mare de răcit. Bebiță îl privește cu atenție, își țuguie buzele, suflă cu putere, după care, cu buzele țuguiate, dar fără să mai sufle deloc, începe să își miște și el capul dintr-o parte în alta.
*
Din jurnalul lui Bebiță: cum să le reziști oamenilor, cînd pe ei nu-i interesează ce ai tu de spus, ci vor să te audă spunînd ce vor ei?
