Trage ușa după tine!

Eu cu tatăl lui Bebiță meditînd la momentele în care va începe să frecventeze o instituție de educație/ învățămînt și vom fi nevoiți să îl ducem de dimineață acolo. Iar noi (adulții) avem probleme amîndoi cu dimineața. Aia care începe la 7… O dimineață decentă începe, cel mai devreme, de la ora 9…

Întrebarea este cine îl va duce. Tatăl lui Bebiță arată decis către mine. Eu propun o soluție de compromis și îi spun să îl ducem o zi unul, o zi altul. Sau, și mai bine, o săptămînă unul, o săptămînă altul.

Comentariul tatălui lui Bebiță: așadar o săptămînă va merge la școală, una nu.

*

Bebiță strigă de zor la ușă: mamamamama! Pur și simplu nu ai cum să îl ignori, așa că deschid ușa și Bebiță dă buzna în cameră. Sare peste noi, pe pat, în pat, din pat. Se împiedică de geanta de laptop a tatălui lui, se mai împiedică o dată și încă o dată. În cele din urmă îi spunem că noi dormim, să doarmă și el cu noi. Cu asta nu e de acord, drept pentru care tatăl lui Bebiță îi spune să meargă și să închidă ușa de la dormitor pe dinafară. Cu acest lucru Bebiță se învoiește grabnic. Se dă jos din pat, merge la ușă, iese pe hol cu mîna pe ușă, o apropie, strig la el să nu își prindă degetele, primește ajutor din afară pentru a apăsa pe clanță și ușa este închisă. În acest moment, de pe hol, se aud strigătele lui Bebiță care s-a prins că s-a autoexilat…

*

În fața vasului de toaletă, Bebiță se oglindește cum se oglindea și răs-oglindea odinioară mama lui cu el în burtă… Doar că Bebiță nu ține să dea nimic afară, cum mi se întîmpla mie, ci, înarmat cu pensula cu care eu mă vopsesc pe păr și cu vasul în care prepar vopseaua, ia apă din toaletă, își toarnă pe cap cap, apoi pune apă în vas și se pregătește să o bea. Dau să îi smulg vasul din mînă, în timp ce se aude un aaaa! (adică apă) sfîșietor.

Bebiță, nu vrei să te umpli cu cremă de gălbenele în loc de a bea apă din wc? Că mașinuțele sau plușurile nu te atrag de nicio culoare…

*

Bebiță e tare mîndru de vocea-i de tenor. Și de acutele lui. Și, de multe ori, eu am senzația că le folosește doar pentru că îi place să audă cum îmi zdrăngăne mie creierii. Că țipă așa tare, că sigur aude cum îmi zdrăngăne creierii și îmi zdrăngăne, nu glumă. Totuși, m-am convins că, de cele mai multe ori, are și un motiv. Ca de exemplu: țipa de mama focului, se tăvălea pe jos, nedorind neam să îl încalț cu ghetuțele. Cînd bag mîna în gheată, dau de o șosetă pusă acolo, așa încît e limpede că piciorul lui n-avea cum să încapă în gheată.

De asemenea, la o altă reprezentație, de smulgere a șosetei din picior de data asta, dau să îl bombăn, după care, luînd șosetuța, constat că are elasticul foarte strîns și îl întreb dacă îl strînge, iar el spune că da. Îi dau repede șosetele jos și el fuge fericit în camera lui, de unde îmi aduce alte șosețele să i le dau.

Și eu care mă pregăteam să răspund la acutele lui cu gravele mele acute…

*

Din jurnalul lui Bebiță: draga mea mămică simpatică, oamenii nu țipă doar pentru a-i enerva pe ceilalți. Țipă, pentru că au o problemă. Știu, ai zice că doar bebelușii fac asta…