Cu Bebiță la Paradisul Acvatic.
Bea el ce bea (apă din bazin, desigur), ia apoi cu sticluța apă și o toarnă pe capetele celor din jur, în final nu mai vrea în bazin și mergem la cele două căsuțe să ne jucăm. Una din ele este ocupată de doi băieți mai mari care îi spun scurt și la obiect: Tu nu! Bebiță se uită cuminte la ei, apoi se îndreaptă spre cealaltă căsuță care e ceva mai dezmembrată, neavînd un perete și nici ușă. Totuși, se joacă pe acolo pînă cînd cei doi băieți pleacă.
Fericit, Bebiță intră în prima căsuță, unde apucă să se joace în tihnă exact două minute, după care apare Daria, care este probabil cu vreun an mai mare ca el. Daria nu îi adresează nicio interdicție verbală, așa că Bebiță rămîne în pragul ușii, moment în care Daria se repede ca un uliu la el și îl îmbrîncește. Eu îl ridic de jos, tatăl Dariei îi spune să nu îl împingă pe băiețel, să se joace frumos. Bebiță stă din nou, cuminte, în afara căsuței. Daria deschide geamurile și ușa, apoi apare în dreptul lui și îl mai îmbrîncește o dată. Îl ridic de jos, ascult prelegerea tatălui Dariei care deocamdată nu are niciun efect, apoi îl întreb pe Bebiță dacă vrea să mergem din nou în apă.
-Da, răspunde el cu glăsciorul cel cristalin, drept pentru care îl ridic în brațe și plecăm spre bazin.
Bebiță îi face cu mîna energic, în semn de La Revedere, Dariei.
Bine, Bebi!
*
Din jurnalul lui Bebiță: pentru că mă plăcea mult, Daria m-a împins să se bage în seamă cu mine. Dacă mi-ar fi plăcut mult de ea, probabil că i-aș fi turnat și eu niște apă în cap, dar nu era genul meu, așa că am plecat cu mama. Totuși i-am făcut cu mîna, pentru că nu am vrut să se simtă respinsă.
