Cartea “Cimitirul Eroilor” a lui Adrian Lesenciuc m-a dus cu gîndul la “Nepotul lui Dracula”, romanul lui Alexandru Mușina. Chiar dacă Adam Urman (personajul principal al lui Lesenciuc) este bheristanez get beget iar Florin Anghelescu Dragolea (personajul lui Mușina) este român get beget. Cred că ceea ce m-a condus instinctiv la analogia celor doi, este plăcerea lor de a povesti și, mai ales, de a descrie. Citind Cimitirul Eroilor am descoperit la autor o asemenea acuratețe a descrierilor, încât am avut senzația că paragraful conținând descrierea respectivă se transformă pur și simplu în tablou: “profesoara de bheristaneză era o bătrînică rece, cu buze subțiri și gura închisă ca o pungă. … O rochie lungă, de lînă, acoperea pînă la carîmb cizmele negre și se lăsa acoperită în partea de sus de un flanel într-o nuanță obosită.” După ce descrierea se continuă cu fața profesoarei: “față rotundă, o lună aproape plină, palidă, încadrată de noapte, cu două cratere negre, adînci”, cu liniștea ei, cu mintea ei, autorul agață tabloul pe perete în mintea cititorilor (astfel încît, la sfîrșitul romanului, cititorii vor avea în minte o întreagă expoziție) și se întoarce la firul poveștii, făcînd-o în final pe bătrînica cea severă să zîmbească, moment, din nou, remarcabil descris: “… craterul inferior de pe fața lunii se luminează și … lumina venită de jos conturează pe versant o umbră trecătoare, amintind de un zîmbet.”
Scriitorului îi place să se joace cu cititorul său, să îl surprindă, să îl determine să aștepte ceva și să primească altceva. Dar dincolo de joacă există gravitatea armatei, a sistemului, a socialului, a politicului, a istoriei însăși.
O lectură pe care o recomand cu căldură, grație faptului că fiecare cititor își poate lua din carte exact ceea ce vrea și îi place!
