Întotdeauna mi-a plăcut ziua mea. De cînd mă știu. Atunci cînd eram mică abia așteptam să primesc multe cadouri. Acum, cînd sînt mare, lucrurile s-au schimbat. Abia aștept să primesc multe cadouri. Cînd voi fi de 95, se vor schimba probabil radical: abia o să aștept să primesc și mai multe cadouri.
Anul acesta am primit aproximativ 350 de felicitări de ziua mea, grație tehnologiei. Și, așa cum am spus-o deja, mă bucur că sînt ca biscuiții: populară. Și că, în continuare, lumea mă asociază cu zîmbetul meu.
Experiența de viață de 39 de ani îmi confirmă faptul că rîsul (cu toți asociații lui de nădejde: ironia, autoironia, umorul, inclusiv cel negru, hohotele) este soluția salvatoare. Lucrarea mea de diplomă de acum vreo 15 ani se numește Rîsul în literatură. Poezia mea preferată se cheamă Boala Rîsului (Marin Sorescu).
Așadar, trăiască rîsul!
Și să trăim și noi!
Semnat: Cristina Podoreanu, o femeie astrolog, o femeie scriitoare și o femeie care rîde. Vorba lui Bebiță: Ha-Ha-Ha!
*
Din jurnalul lui Bebiță (care face, desigur, și lectură de poezie):
Boala rîsului (Marin Sorescu)
S-a născut dintr-un hohot de râs.
Când părinţii au trebuit să îi arate lumea
El a început să râdă în faţa fiecărui lucru,
Până la soare.
Şi a fiecărui cuvânt,
Până la infinit.
La şapte ani încă nu se oprise din râs
Şi doctorii l-au trimis la şcoală.
Profesorii i-au arătat cartea de fizică
Dar el râdea ţinându-se cu mâinile de burtă.
La istorie ajunsese cu mâinile la genunchi.
La geografie, la tălpi.
Atunci doctorii i-au recomandat trei femei
Demne de acest nume,
De care să se-ndrăgostească,
Dragostea intrând în profilaxia liniştii.
Cum să vă spun?
Pe prima a iubit-o-n hohote,
Pe a doua a zâmbit-o,
Cu a treia s-a-necat de râs.
Atunci doctorii i-au prescris moartea,
S-o ia o dată în viaţă
Şi după aceea câte o linguriţă
Din trei în trei veşnicii.
Dar şi în mormânt
El tot mai continuă, şi azi, să râdă.
Până acum a fost mutat în vreo
Şapte cimitire
La cererile repetate
Ale răposaţilor.
