Frigurile ăstea apocaliptico-colosale îmi aduc aminte de ce-am pățit în vară, cînd, avînd încă instalată pe telefon aplicația ce-mi arăta vremea, butonam de cinșpe ori pe zi să nu care cumva să vină canicula și să mă prindă descoperită. Odată, pe la începutul unei săptămîni, văd eu că sîmbătă va fi nebunie, temperaturi spre 40 de grade, termometrul cu roșu în aplicația de pe telefon. Ce mai, caniculă, urgie, apocalipsă… Deși era luni sau marți, m-a luat cu călduri și cu atacuri de panică, vai de mine, ce cădură o să fie sîmbătăăăăă!!! Faza cea mai tare a fost că prognoza s-a schimbat și vineri dispăruse termometrul cel roșu pentru sîmbătă iar vremea a fost caldă, de vară, dar normală. Ceea ce nu se putea spune despre mine. Sau despre noi.
De săptămîna trecută televizoarele vuiesc, de data asta nu mai e canicula, ci e frigul siberian, dar tot apocaliptic. Care frig începe vineri, ba nu, sîmbătă, ba nu, duminică. Aseară, ieșind pe stradă, nu am văzut mașini decît una la vreo două minute, nu era picior de om pe stradă, liniște, pace, ninsoare lină… În mințile noastre însă, panică. Vine frigul, frate, să vezi ce frig! -10, -20, ba chiar -30. Aoleu, vălelelu, dă-i cu panică în valuri ca la mare pe litoral! Și să vezi că va și ninge. Mamăăăă, parcă ar fi iarnă!
Concluzie:
noi nu sîntem normali, noi nu sîntem normali, ura, drăguța mea, noi nu sîntem normali! Stăm în case, cu ochii lipiți de televizor, să vedem ce coduri de urgie ne sînt propuse în continuare și acceptăm panica ce ni se livrează, sub formă de senzațional ieftin, ba chiar cerem mai multă și mai multă!
*
Din jurnalul lui Bebiță: dragii mei virtuali, haideți afară la bulgăreală, la săniuș, la viață! Ninge, e iarnă, e frumos. Pîrtieeeeee! Toți nebunii să se dea la o parte, toți normalii să vină cu mine!
Și așa s-a dat Bebiță cu sania singur… 😛