Bebiță consideră să somnul e fudulie, joaca e temelie și, cum el nu este deloc un tip fudul, nu are de ce să doarmă. Asta îmi amintește de legănatul lui de acum vreun an, cînd îl legănam pînă cînd îmi ajungeau mîinile la glezne, ca în desenele animate. Pus la el în pătuț, Bebiță se revoltă atît de hotărît, încît plînge cu lacrimi de crocodil și cu niște suspine de nu respiră secunde întregi. Așa că îl dau jos de acolo și îl întreb dacă nu vrea să doarmă la noi în pat. Acolo vrea. Doar că, odată ajuns în dormitorul nostru, Bebiță îl vede pe Habibu cum citește concentrat cartea despre Roger Federer și intuiește că de aici îi va veni scăparea. Nu de la Federer, ci de la lectură. Așa încît ia tacticos, de pe noptiera mea, cartea lui Osho, o deschide și începe să citească cel puțin la fel de concentrat precum tatăl lui.
*
Pentru că deja e “ma”, adică mare și evident că nu mai e “mi”, adică mic, eu îi explic lui Bebiță de zor cum stau anumite treburi. Mă rog, cum mi-ar conveni mie să cred că ar trebui să stea anumite lucruri. Îi vorbesc rar, clar, cu dicție, de parcă aș fi la repetiție la teatru, pe un ton foarte serios. De obicei, funcționează, Bebiță ascultîndu-mă și făcîndu-mi pe plac, mai ales verbal: adică spunînd de zor “da.” La un moment dat, ducîndu-l în pat la el și pregătindu-l pentru somn, iar el începînd cu mare aplomb să defășoare reprezentația de mai sus (cea cu apneea cauzată de hohotele de plîns), îi spun, apropiindu-mi fața de a lui, să mă asculte și să nu mai plîngă. Tonul meu este atît de hotărît și de fără drept de apel, încît Bebiță, încă stacojiu la față și cu lacrimile curgîndu-i ca Dunărea pe față, își înghite următorul hohot de plîns, ceea ce îi așterne pe față o expresie așa de holbată, de mi-e teamă să nu mă înece pe mine hohotele de rîs și să stric toată atmosfera de seriozitate pe care am construit-o. În final, propunîndu-i niște stafiduțe, care sînt mai nou (și) pe post de somnifer și, desigur, relocarea în patul nostru, Bebiță este de acord să nu mai plîngă și să purceadă la somn.
Gaca! Vorba lui. În rest, răbdare și zennnnn!
*
Din jurnalul lui Bebiță: că bine zici, mami, răbdare, zennnnn și aummmmm!
