– Bebiță, treci la somn!
Cu fundul ridicat, cu ochii închiși, Bebiță mă asigură că “da”-ul lui are totală acoperire. Se pregătește de somn. Stau acolo nemișcată cîteva secunde, Bebiță crede că e singur, drept pentru care deschide ochii. Cînd mă vede, îi închide repede la loc, ținînd pleoapele cît se poate de strînse. Adică doarme, nu văd?
Mă scapă rîsul, în timp ce mă gîndesc că el s-o fi speriat acum, dînd cu ochii de mine, cum mă speriam eu cînd mergeam să îl învelesc, convinsă fiind că doarme de minute bune și dădeam cu ochii de ochișorii lui holbați, fixînd tavanul.
*
De săptămîni bune, Bebiță nu mai doarme toată noaptea. I-am schimbat pătuțul de bebe cu unul pentru copii. Nu de alta, dar pe cel de bebe făcea deja primele ore de alpinism și chiar n-aș fi vrut să-mi imaginez cum s-ar putea perfecționa în timpul nopții. Fie la 1, 2, fie la 4, 5 se trezește țipînd “mami, mami!!!” și nu mai e chip să doarmă acolo, așa că îl aducem în patul nostru.
Odată cu schimbarea pătuțului, poate să se dea jos fără probleme și să patruleze liniștit, doar că el ține să rămînă în genunchi în pat strigînd “mami, mami!!!”. În urmă cu vreo cîteva nopți, Habibu îi strigă să vină la noi. Plînsete. Îi mai strigă o dată. În final, plîngînd în continuare amarnic, Bebiță vine și se așază în patul nostru, unde începe să ne împartă cu generozitate nu doar picioare în cap, ci și capete în cap.
Azi dimineață, mă trezesc brusc la ora 5.50 și aud zgomote, de parcă ar fi puii de elefanți ai turmei de care vorbește Romain Gary în “Rădăcinile Cerului”. Cînd colo, ce să vezi, fără niciun țipăt, Bebiță gonește pe hol să se arunce în patul nostru.
Facem progrese. Deseară am zis că, atunci cînd vine el la noi, ne vom duce noi în camera lui. 😛
*
După ce am preluat în familie termenul de “gaca!” pentru “gata”, cred că vom prelua și “pa”-ul lui Bebiță. Îl întreb de dimineață dacă îi este foame și el spune că da. Să îi aduc lapte? Întrebare la care primesc răspuns “da”, urmat de un “pa” răspicat, o fluturare de mîini, însemnînd: “n-ai plecat încă?” și, dacă nu țîșnesc cu viteza luminii din pat, o împingere zdravănă din partea lui, adică: “tu pleci”-ul pe care-l spuneau nepoții mei cînd erau mai mici.
-Gaca, Bebiță. Am plecat!
*
Același pa l-am auzit și seara trecută, atunci cînd l-am pus la somn, i-am adus stafiduțe, am stat cu el, i-am spus o mini-poveste, l-am amenințat că îl voi duce în camera lui dacă nu se pune la somn, a stat Habibu cu el, l-a rugat, l-a implorat, în final, după ce noi ne-am retras în sufragerie, apare Mister Pijama zîmbărind de după colț. La vorba mea năprasnică și șuierătoare: “Bebiță, în pat!”, Bebiță strigă Paaaa și apoi o zbughește în dormitor. După 5 minute de liniște, Habibu pleacă în recunoaștere, de unde revine zîmbind:
-Nu doar că doarme, dar s-a și acoperit singur, trăgîndu-și plapuma pînă sub bărbie.
*
Se fac progrese în materie de vocabular. Bebiță numără: doi, papu, ci. Iar urșii sînt: “u mamo ma” (ursul maro mare) și “u mamo mi” (ursul maro mic)
*
Din jurnalul meu: că toți copiii țipă, e clar. Dar oare și toți părinții țipă?
Din jurnalul lui Bebiță: gaca! Paaa!!
