“Cu aer proaspăt pe plămîni acum mă șterg”
*
Cu Habibu și Bebiță în mașină, îi povestesc lui Habibu cum nu mai reușesc să îl prind pe Bebiță cînd acesta o ia la fugă. Mai ales cînd mă vede cu cîte o haină în mînă, pregătindu-mă să îl îmbrac, aleargă în jurul patului nostru de îmi cam scoate ficații. 😛 Oricum, de ieșit cu el am început să ies purtînd doar adidași și nu ca să îmi fie comod, ci pur și simplu să am cum să alerg zdravăn după el. Habibu îmi spune că peste un an nu o să-l mai prind deloc. “Cum are și pigmentul tău, va fi Usain Bebi, ce mai!” concluzionează el.
*
Unde sînt vremurile cînd îl puneam pe Bebiță în patul lui străjuit de zăbrele, ceea ce poate nu-i oprea plînsul, dar îi oprea evadarea… Acuma, cu paturile cele fără opreliști, pune-l la somn și determină-l să stea acolo. Ha! Ha! Ha! Totul începe foarte frumos și foarte calm. Îl conving să bea laptele, nu doar el, ci și ratonul și fiecare dintre piciorușele lui. Bebiță bea laptele. Îi spun că îi citesc o poveste, doar că el trebuie să stea cu ochii închiși. Da-ul lui este cel mai convingător cu putință. Doar că, pîndindu-l eu, constat că se uită în cartea de povești, ceea ce, de altfel, e și normal. Îl întreb dacă are ochii închiși. Îi închide repede și îmi spune că da. Îi termin de citit povestea și îi spun că acum va dormi. Da! spune el, în timp ce începe sucitul, răsucitul, foitul, datul jos din pat, plimbatul, rîsul… Mai stau cu el vreo cîteva minute, ceea ce îl distrage total de la somn, așa că mă retrag. Evident că vine după mine. Pe măsură ce tonul meu devine din ce în ce mai hotărît și mai serios și dă chiar spre nervos, zîmbetele lui, cu gura larg deschisă, devin din ce în ce mai generoase. Mă enervez uitîndu-mă la ceas și mă scapă rîsul uitîndu-mă la Bebiță. În final, singurul lucru care îl convinge să meargă la somn este vocea mea zbierîndă: La sooooomn!!!
Mamă bună, mamă rea, mamă bună, mamă rea, mamă bună…
*
Din jurnalul lui Bebiță: relaxează-te, zîmbește, aleargă după mine! Să vezi ce te țin eu în formă!
