-Bebiță, strigă-l pe tati!
-Tatiiiii! Tatiii!
Cum tati nu răspunde, Bebiță schimbă tactica:
-Bibuuuuu!
Nu răspunde nici acum, așa că mă alătur lui, strigînd și eu:
-Costiiii!
La care Bebiță:
-Cochiiiiii!
Așadar, sîntem botezați: tata Bibu Cochi și mama Chi.
*
Bebiță la volan, conduce cu aplomb. Ce-mi trece mie prin cap: să-l întreb cine conduce mai bine mama sau tata. Din ciclul de întrebări tembele de-ale adulților, de pe vremea cînd eram eu copil (pe cine iubești tu mai mult, pe mama sau pe tata). Iată că, după ani și ani, mă trezesc în situația de a adresa eu însămi o întrebare tembelă propriului copil: cine conduce mai bine mami sau tati?
Și, aidoma mie, care căutam răspunsuri diplomate și armonioase, așa îmi răspunde și Bebiță:
-Bebi!
*
Mergem în fugă la un botez. Așa de în fugă, încît eu am adidași și blugi rupți.
Mă prind într-o horă ceva mai molcomă care se transformă curînd într-o sîrbă înfocată și dănțuiesc și chiui de se uită toată lumea la mine și jumătate din meseni vin și se prind și ei în dans. Bine, Blondi!!! Singurul care dă să plîngă, este Bebiță. În brațele lui Bibu se uită cu lacrimi în ochi la mine, speriat probabil de amplitudinea chiuiturilor mele.
În final vine – cam repede – timpul să ne retragem.
A doua zi, Bebiță le arăta bunicilor cum dansa mami și cum făcea: uiuiu! Bine, Bebi!
*
Îi spun lui Bebiță că el nu mai e cel mai mic, pentru că a apărut un bebe mic mic. Îi explic de zor cît de mic e bebele care tocmai a apărut. Bebiță mă ascultă cu atenție și apoi zice: bebe mi, mi.
-Bebiță, cît de mic e bebele?
-Mi, mi, spune Bebiță, în timp ce îmi arată degetul lui mic.
Atît de mic e, cît degetul lui cel mai mic.
Mergînd noi apoi în vizită la Bebe Mi, acesta începe să plîngă, eu îl iau în brațe și îi explic lui Bebiță că îi este foame, de-ia plînge. La care Bebiță fuge în bucătărie și vine cu o bucată de kiwi să i-o dea de mîncare…
*
Din jurnalul lui Bebiță: aveam lacrimi în ochi la botez, pentru că știam că nu voi putea să strig din prima așa tare ca mămica mea cea simpatică: uiuiu!
