Sau curs de lingvistică doi:

– Bebi, cum te cheamă?

– Chichi. (Perfect adevărat.)

– Și mai cum? (Părinții ăștia veșnic nemulțumiți…)

– Chichi Bardu.

– Și eu cine sînt?

– Mama ta.

– Cîți ani ai?

– Doi pai. (Și aici perfect adevărat. Ghiciți cîți ani are Bebiță.)

*

Chichi Bardu urmărind un fluture:

– O, da, tuturașul!

Găsindu-și în bagajele de mare ratonul:

– Ua, tatonelul!

Dorind compot:

– Ponco!

Cerîndu-și scuze:

– Cuze!

Mergînd noi în mașină și bombănind mamița lui Chichi (vinovată, recunosc!) melcii întîlniți pe stradă, capătă și Chchi avînt și strigă:

– Melculeeee, pate, Chichi Bardu! (Melcule, dă-te la o parte, trece Chichi Bardu!)

Cel mai interesant este că, astfel interpelate, mașinile denumite melci chiar semnalizau dreapta sau stînga și se dădeau cuminți din fața noastră.

*

În fața casei bunicilor, Dj Bardu își ia microfonul primit cadou de la ai lui părinți, selectează o melodie, începe să danseze și apoi îl strigă pe Bunelu, o strigă pe Dondi, îl strigă pe tata Bibu Cochi să vină cu toții, în stradă, la dans. Pe mămica cea simpatică nu mai e nevoie să o strige, deoarece ea se bîțîie prima, strigînd:

– Bine, Chichi Bardu!!!

Iar el vorbește serios în microfon:

– Da! Da!

*

Din jurnalul lui Bebiță: la platane Dj Bardu!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *