Sau curs de lingvistică doi:
– Bebi, cum te cheamă?
– Chichi. (Perfect adevărat.)
– Și mai cum? (Părinții ăștia veșnic nemulțumiți…)
– Chichi Bardu.
– Și eu cine sînt?
– Mama ta.
– Cîți ani ai?
– Doi pai. (Și aici perfect adevărat. Ghiciți cîți ani are Bebiță.)
*
Chichi Bardu urmărind un fluture:
– O, da, tuturașul!
Găsindu-și în bagajele de mare ratonul:
– Ua, tatonelul!
Dorind compot:
– Ponco!
Cerîndu-și scuze:
– Cuze!
Mergînd noi în mașină și bombănind mamița lui Chichi (vinovată, recunosc!) melcii întîlniți pe stradă, capătă și Chchi avînt și strigă:
– Melculeeee, pate, Chichi Bardu! (Melcule, dă-te la o parte, trece Chichi Bardu!)
Cel mai interesant este că, astfel interpelate, mașinile denumite melci chiar semnalizau dreapta sau stînga și se dădeau cuminți din fața noastră.
*
În fața casei bunicilor, Dj Bardu își ia microfonul primit cadou de la ai lui părinți, selectează o melodie, începe să danseze și apoi îl strigă pe Bunelu, o strigă pe Dondi, îl strigă pe tata Bibu Cochi să vină cu toții, în stradă, la dans. Pe mămica cea simpatică nu mai e nevoie să o strige, deoarece ea se bîțîie prima, strigînd:
– Bine, Chichi Bardu!!!
Iar el vorbește serios în microfon:
– Da! Da!
*
Din jurnalul lui Bebiță: la platane Dj Bardu!
