– Mami, calu!
– Să știi că nu pot să te duc cu calul, pentru că mă doare spatele.
Stă Chichi Bardu ce stă și se gîndește, după care se așază pe jos și spune:
– Mami, Chichi calu!
*
În camera lui, arătînd spre bec:
– Mami, muina!
Apoi spre lampă:
– Mami, panca!
Sunînd la telefon și nerăspunzîndu-i nimeni:
– Nu punde, nu pundee!
Arătînd spre cizmele de ploaie noi:
– Miți, mițile!
Și cireașa de pe tort, după ce îmi cere apă și eu îi dau:
– Mesi, doamna mamă!
*
Îi explic eu lui Chichi Bardu cum, pe unul din bunici, îl cheamă Podoreanu. Îi place la nebunie numele, pe care îl repetă de zor:
– Podoneanu. Ubi Podoneanu!
– Și pe mine cum mă cheamă?
– Mami Podoneanu.
-Și pe tati?
– Bibu Podoneanu.
– Și pe tine?
– Chichi Podoneanu.
Și uite așa se reiterează neamul Podonenilor!
*
Din jurnalul lui Bebiță: mami e muina mea!
Din jurnalul meu: adică lumina, da? 😛
