– Ce faci, mami?
– Bine, Chichi Bardu. Tu mergi acum la nani, da?
– Nu!
– Și cînd dormi?
– Mîine!
*
Cînd încerci să rezolvi mai multe treburi deodată, printre care și cea de a-l adormi pe Chichi Bardu. Îi spun povestea cu Buha și cu “catititi” (ăstea fiind artificii). Sună telefonul.
-Mami, sună.
-Da, l-am auzit.
Cine sună, insistă. Eu insist cu Buha care lansa artificii după artificii.
-Sună! Punde, mami! Mama Chi!
Într-un final, telefonul se oprește din sunat. Mai lansează Buha vreo două artificii și telefonul sună din nou. Bombăn (așa că nu mă mai întreb de unde rostește Chichi Bardu cuvinte mai deochiate :P) și merg să răspund. Discuția se prelungește suficient de mult, pentru ca Prîslea să se dea jos din pat și să vină rapid lîngă mine. Eu îi șoptesc dulce, printre dinți (nu mă întrebați cum vine asta) să meargă la somn. El începe să tragă de mine. Eu ridic puțin vocea. Reușesc să închid telefonul. Mai sună odată. Țipete: mamiii! Termin convorbirea și, deși a rămas stabilit că sun imediat înapoi, îl ascult pe Chichi Bardu cum țipă, mă apucă pofta să țip și eu, chiar mai tare ca el. Îi strig să meargă în pat. Plînge acum din tot sufletul. Mă cuprinde mila. Și remușcarea.
-Vrei să te iau în brațe?
-Daaaa.
Îl iau în brațe și stăm cuminți în pătuțul lui.
-Iartă-mă, îi spun eu. Dar știi ce enervant e cînd țipă un copil?
-Da, spune el și începem să rîdem amîndoi.
La fel de enervant ca atunci cînd țipă un adult, îmi spun eu în gînd, în timp ce băiețelul a adormit deja.
*
Din jurnalul lui Chichi Bardu: draga mea mămică, uită-te la mine să vezi ce înseamnă concentrare și focusare. Altfel, cine aleargă după doi iepuri, … n-a înțeles gluma… 😉
