Pentru că pe nisip nu mai putem. Doar pe șezlonguri, dacă vrei. Ele și-au cîștigat dreptul de a sta lungite pe nisip. Noi ni l-am pierdut. Chiar și

La Vamaia. Sau, cum spune Chichi Bardu: la Vana. Vana Veche.

Cu riscul de a începe și eu precum babele și moșii: ei, maică, pe vremea mea, ei, bine, Vama era sinonimă cu: altfel, libertate, descătușare. Ajungeai acolo, te puteai despuia în voie, rămînînd lejer în costumul Evei sau al lui Adam, puteai opta și pentru a rămîne îmbrăcat în haine de piele și încălțat cu bocanci. Era fix opțiunea ta și atît. Te aruncai în mare, te trînteai pe nisip, alergai, te tăiai într-o scoică, te salva o sirenă… Sau nu. 🙂

Îmi aduc aminte cînd am mers prima oară în Vamă, la vreo 20 de ani și am văzut o domnișoară downless, mergînd agale pe plajă. (Purtînd pe dînsa, care va să zică, doar sutienul și atît).

Nu cred că e plăcere mai mare la mare decît să înoți gol goluț (ați încercat vreodată senzația?) și apoi să te trîntești pe nispiul fierbinte. Doar că acum nu mai poți face așa ceva. Nu. Trebuie să stai pe șezlong. De parcă ai sta pe nisip fierbinte la orice oră din zi și din noapte și te-ai putea dispensa de această plăcere, întinzîndu-te pe un șezlong pe care îl găsești la orice ștrand.

Te duci în Vamă. Te chinui să zărești plaja și marea obturate de umbreluțe și șezlonguri. Nu te mai poți despuia în voie, pentru că mamaioții sînt costumați regulamentar. Te retragi spre colțul Vamei – Vanei, unde mai există o enclavă, dar nici acolo n-ai unde să te așezi pe nisip, pentru că, peste tot, este zonă de șezlonguri… Pe care vă rugăm s-o eliberați!

Te dezbraci, te arunci în mare și mulțumești cerului că apa, valurile și soarele sînt tot aceleași ca acum 20 de ani și vor fi, probabil, (dă Doamne!) tot aceleași ca peste 20 de ani.

În amintirea vremurilor care vor veni!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *