Frica. Se spune despre copii că ei nu au frică. Dar că avem noi, adulții, fricile noastre pe care li le inoculăm: “ai grijă că e frig, să nu răcești! Ai grijă să nu cazi! Ai grijă să nu te lovești!” În traducere: “mi-e frică mie, ca adult, să nu răcești, să nu cazi, să nu te lovești.” Copilului trebuie să îi explici ce se poate întîmpla dar să nu îi inoculezi frica. Frica este instrumentul folosit de stăpîni pentru a se asigura de faptul că sclavii lor vor face tot ce vor ei, stăpînii.
Eram cu al meu băiețel (care îmi spune că el nu mai e bebeluș, e băiat mare) așteptînd metroul. Metroul, acel tren care merge foarte repede pe sub pămînt. Coborîndu-ne noi la metrou, Cristi se uită în gaura cea neagră de unde urma să sosească metroul și începe să plîngă: “hai să plecăm, hai să plecăm de aici!”
Noi, adulții, ne uităm unul la altul, încercînd să ne dăm seama ce s-a întîmplat.
-Cristi, așteptăm metroul să vină.
-Nu, nu, nu metroul.
-De ce?
-E întuneric!!
Și pune-te pe plîns cu lacrimi consistente.
Avem două variante, prima, să plecăm de acolo cu riscul de a-l convinge în acest fel că este un pericol real întunericul ce îl înspăimîntă. Cea de a doua, să rămînem și să mergem o stație cu metroul.
-Cristi, vine metroul, el este luminat și mergem o singură stație. Dacă nu îți place, ne dăm jos din metrou și plecăm.
Băiețelul se agață de noi, și de unul și de celălalt, cu lacrimi de frică dar parcă și cu un pic de adrenalină, dată de faptul că vom lupta să nu ne înghită întunericul și consimte cu vocea tremurată:
-O singură stație.
Răsuflăm ușurați, vine metroul frumos luminat. Întunericul a dispărut, la fel și plînsul lui Cristi, mai rămîn o secundă doar lacrimile lui de pe obraji.
-Ne dăm jos la stația următoare?
-Nuuu!
-Dar ce facem? Mai mergem cu metroul?
-Da! Muuult!!
*
Din jurnalul lui Cristi: ce înseamnă frica păzește pepenii?