Sîntem în vizită cu înnoptare acolo la niște minunați oameni, prieteni de-ai părinților mei. E foarte interesant de văzut reacția lui Cristi, căruia îi poate plăcea foarte mult un loc sau, dimpotrivă, și atunci începe refrenul: “hai să plecăm de aici, acasă la noi, pe Parcaților, desigur.” Acasă la acești oameni se simte însă excelent, nu se rușinează, nu se ascunde, nu vrea să plecăm. Se simte atît de bine încît, primul lucru pe care îl spune cînd se trezește a doua zi dimneață este:
-Ce face musafirul? Unde e?
Musafirul fiind de fapt gazda…
*
Sîntem în mașină și Cristi vrea. De data asta mașinuțe multe multe multe! (Luna lui pe Taur nu se dezminte. ;)) Îi explic faptul că are multe multe multe multe mașniuțe acasă.
-Cîte ai?
-30.
Nu știu de unde a scos numărul asta, dar îi spun că are, cu siguranță, mult mai multe. Poate vreo sută 30.
-Ai putea deschide un magazin cu ele.
La care stă Cristi ce stă, cugetă și apoi îmi răspunde:
-Nu e amuzant deloc.
*
Întorcîndu-mă în timp cu aproximativ doi ani: http://www.cristinapodoreanu.ro/2016/10/23/biscuitii-lui-bebita/ mă reapuc să îi fac lui Cristi biscuiți. Culmea este că îi plac atît de mult, încît îi mănîncă pe toți. Îl salvez pe ultimul, pe care i-l dau în mașină, în drum spre Andu, despre care spune apăsat: “pretenul meu.”
-E bun biscuitele?
-Foarte bun. Mai ai, mami?
-Nu, e ultimul.
-Și Andu?
…
Mai prost de atît m-am simțit doar cînd mi-a dat să-i țin o bucățică de ursuleț Barney, dar să n-o mănînc. Și am ținut-o pînă cînd am fost convinsă că a uitat de ea și mi-a amorțit și mîna întinsă, așa că am mîncat-o. La nici 3 secunde, Cristi și-a vrut ursulețul înapoi…
*
Din jurnalul lui Cristi: adulții fac lucruri trăznite…
❤️
pentru Cristi
:*