Cum e să ai copil? Greu, diferit, provocator. Dar frumos. 🙂
Cum e să ai copil mic mic? Pentru mine a fost cam ca în Marțianul. M-am trezit aruncată de pe planeta mea pe Marte. Unde totul era străin. Mă uitam la fețișoara mică și rotundă a lui (pe atunci) Bebiță și mă gîndeam ce caută el în viața mea și, cu el lîngă mine, ce caut eu în viața mea.
Primul an al lui a înseamnat o alternare între depresie și panică. Da, știu că nu sună deloc frumos, diplomat, armonios, zen. Sună ciudat. Dar acela a fost normal meu.
Al doilea an al lui a marcat o revenire în starea mea. Probabil că atunci cînd a început Bebiță să meargă, mi-am dat seama că toate lucrurile merg și vor merge, nimic nu stă în loc, așa că n-are rost să mai stau și să cuget în același registru de aoleu și văleleu.
Din al treilea an, pot spune cu mîna pe inimă că: îmi place place place! Mă entuziasmează, mă provoacă, mă scoate din sărite, mă face să țip, cum n-am țipat la nimeni, niciodată, mă face să rîd. Cîteodată îmi dau și lacrimile gîndinu-mă cum m-a ales el tocmai pe mine…
*
Mergeam noi doi pe Republicii, după ce am văzut bradul de Crăciun. Eu îi explic faptul că vor lua bradul de Crăciun, precum și căsuțele de lemn. În Piața Sfatului, Muzeul de Istorie care seamănă cu o biserică.
Chichi Bardu: mami, cînd ia și biserica?
*
De la căsuțele de lemn, iau un porumb fiert pentru el. Îi spun să îl țină în mînă, să se încălzească mînuța lui și să se mai răcească porumbul. După vreo 5 minute, dau să îmi înfig dinții în porumbul copilului. Reușesc doar să îmi ard buzele.
-Cristi, cred m-am ars la buză. Cred că am bubițe.
El se uită cu mare atenție la buzele mele și apoi spune:
-Cred că nu.
*
Eu: Cristi, nu mai mergem cu autobuzul pentru că vine tati după noi să ne ia.
Cristi se întoarce și se uită în spate.
-Unde te uiți?
-După tati. Nu ai zis că vine după noi?
*
-Mami, ai căcat și tu? Și tu ești bobosită?
*
Da, experimentezi oboseala extremă, experimentezi limitele răbdării și ale calmului, experimentezi înălțimea acutelor tale (Cristiiiii!!!) și profunzimea gravelor (mișcă-te imediat aici!). Și asculți fără să îți vină să crezi și răspunsul lui:
-Nu.
-De ce?
-Pentru că nu vreau eu.
Și, în cazul în care i se pare că nu a fost suficient de convingător, întărește ideea:
-Niciodată, niciodată, niciodată!
(Nu știu de ce întotdeauna zice niciodată de 3 ori.)
*
Din jurnalul lui Chichi Bardu: făceam singur un puzzle și la un moment dat am greșit. Și mama mi-a spus că ea e mîndră de mine, orice as face și să nu fiu supărat cînd greșesc.
-Nu sînt, i-am răspuns eu. E amuzant și să greșești!
