Vîrsta e ca o broşă prinsă de reverul unui sacou

Dacă ştii cum să o porţi, îţi va sta întotdeauna bine! (citat din Luna lui Zeze de subsemnata)

Am 40 de ani!

Sadoveanu spunea că 20 de ani nu e vîrstă, e nemurire. De unde am dedus eu ca 40 e de două ori nemurire.

Am primit pe fb 251 de urări de La mulți Ani și, apropo de nemurire, m-am gîndit eu să mai experimentez în această viață cam tot atîți ani cîte urări am primit. Modestă, nu?

Mă întreabă lumea cum e la 40. Foarte bine. Pentru că au dispărut fricile, limitările, interesul față de exterior care ne caracterizează la 20 și la 30 de ani. Serbîndu-mi ziua la Therme, în versiunea modernă de “La scăldat” cu Blondi Creangă, spălîndu-mă eu de păcate și gata de a începe total purificată noua viață de la 40, m-am amuzat copios văzînd acolo domnișoare care își țuguiau buzele și își arcuiau posteriorul acoperit de bikini tanga pentru a da bine la public. Așa se face pe la 20 de ani. La 40, stai pe șezlong, îți privești șuvițele în culoarea curcubeului, îți țugui buzele afectată cînd ai masca de argilă și ciocolată pe față și constati că, dacă ai vrea, ai putea să mai dai jos 2, 3 maxim 5 kile, ca să fii chiar piesă. Tu pentru tine. Cred că acesta este cîștigul major pe măsură ce înaintezi în vîrstă. Nu-ți mai e frică să trăiești în pielea ta, nu mai plătești tribut unui exterior care oricum doar îți pretinde fără a-ți dărui nimic.

La 20 de ani eram timorată de faptul că vreau să obțin idealul și absolutul în tot. Aveam principii care mă ajutau la îngrădirea și ascunderea panicilor. Scriam romanul Kalimera, http://www.cristinapodoreanu.ro/kalimera/ pentru că voiam să îmi văd numele pe o carte.

La 30 de ani aveam deja motor 😉  și experiență de viață. 😛 Scriam romanul Luna lui Zeze, http://www.cristinapodoreanu.ro/luna-lui-zeze/, cu femeia de 30 de ani. Mostră de lectură din romanul cu pricina:

Dar chiar, Blondi? Cine ești tu?

Eşti ca laserul. Ca furtuna de vară care vine în trombă şi dispare brusc. Rămîn doar crengile copacilor scuturîndu-se de zor. Oare a trecut cineva pe aici? Eşti prea energică, prea dură, prea dintr-o bucată. Prea grăbită. N-ai timp, n-ai răbdare, n-ai linişte. Trebuie să te mai mlădiezi un pic, să apară misterul, să te camuflezi, să fii ca o aromă. Eşti ca ardeiul iute din mîncare, de la care îţi dau instant lacrimile. Fii ca un praf subtil de scorţişoară. Ca o adiere, ca o părere, ca o pană, ca un fulg. Tu eşti avalanşa, furtuna, fulgerul. A lovit, a plecat. Poate nici n-a fost. Sau şi dacă a fost, cine a simţit? Cine şi-a dat seama? Cine s-a dezmeticit măcar. Ram pam pam.

La 40 de ani constat că sînt mai liberă ca oricînd, liberă să îmi descopăr familia pe care mi-am făcut-o, http://www.cristinapodoreanu.ro/category/bebita/, să redescopăr cu o plăcere nebună familia din care provin (sărut mîna, mamă, pentru că ai făcut o treabă extraordinară acum 40 de ani. Uită-te la mine! Merit să îmi cînte Laleaua Neagră La Mulți Ani la acordeon!), să perseverez pe drumul descoperirii mele interioare, http://www.cristinapodoreanu.ro/lup-nebun/, să le fiu de folos și celorlalți, http://www.cristinapodoreanu.ro/consiliere-astrologica/, să rîd la miștourile soțului meu: de cîteva zile mă întreabă dacă m-au găsit cei de la pensii. Nu, nu m-au găsit!

Cum spunea Deepak Chopra: “fiecare experiență este valoroasă, fiecare înțelegere este un moment de libertate.”

Vă mulțumesc și vă strîng în brațe, dragii mei cititori!

*

Din jurnalul lui Bebiță: “mami, care este cadoul meu de ziua ta?”

Noroc cu Geta, care ne-a dăruit cadoul de mai jos. Mulțumim, Geta!