În discuțiile avute de noi, în calitate de părinți, i-am precizat lui Habibu că miștoul lui cu casa de pensii (cu referire la mine) se va întoarce într-un viitor nu foarte îndepărtat împotriva lui, prin faptul că însuși fiul lui îl va considera bătrîn. Habibu s-a arătat sceptic.
Iată-ne toți trei în mașină, întorși de la minunata peșteră Ialomița.
Cristi, către tatăl lui:
-Ai auzit, bătrîne?
Eu îmi înnăbuș un chicot de rîs, în timp ce observ reacția “bătrînului”. De fapt, lipsa de reacție.
-N-ai auzit ce a spus Cristi?
-Nu.
La care Cristi, din spate:
-N-ai auzit, bătrîne?
Eu, către Habibu:
-Cum rămîne cu fondul de pensii?
Înainte să primesc vreun răspuns, se aude din nou vocea lui Cristi:
-Mami, taci din gură.
-Poftim? mă întorc eu indignată spre el.
-Mami, taci din gură!
Și uite așa, bătrînul și guraliva sînt reduși la tăcere și cugetă la perspicacitate, îndrăzneală, obrăznicie, tupeu, experiență, adevăr…
*
Tot în mașină, tot din spate, tot vocea cristalină a micului copil:
-Tati, dă-mi, te rog, sticla!
-Cristi, nu pot, pentru că sînt la volan și trebuie să conduc.
-Ba da, tati meu, tu poți, tu ai mîna puternică și poți!
*
-Cristi, zi floare!
–Ploare!
-Florin.
–Plorin.
-Farafastîc.
–Ploare.
*
Proaspăt întors de la grădiniță, Cristi cîntă încetișor:
-Are mama o fetită cît un dedotoc.
-Cît un ce?
-Un dedotoc.
*
Cristi face la grădiniță engleză și dans.
– Cristi, ce e aia engleză?
-O muzică.
-Ce știi în engleză?
-Nimic.
După cîteva secunde:
-Hello, I love you.
*
-Cristi, să îi spui doamnei la grădiniță cum ai alergat pe stradă!
-Da, mami. Îi spun că am alergat, ea mă dă afară de la grădiniță și merg cu tati la muncă.
*
Din jurnalul meu: de la “bătrîne” și “taci din gură” la “părinți, tati meu și mama mea”. Și, mai mult, la dedicația muzicală de la Cristi pentru mine: “de ziua ta, mămico, în dar ți-am adus inima”. Cu mînuța așezată în dreptul inimii.
Din jurnalul lui Cristi: “am vrut să-ți aduc o ploare, un mic ghiocel sfios, dar pînă mîine moare și nu e de folos.”
