-Cristi, uite ce scrie aici, că inima are simțăminte de iubire și de ură. Tu de care ai?

-Simțăminte de jucării.

*

-Cristi, cînd o să dormi singur?

-Cînd o să îndeplinesc 40 de ani.

-Adică atunci cînd o să ai vîrsta mea. Eu am 40 de ani. Sînt tînără?

-Nu prea.

*

-Mami, te iubesc ca sarea în bucăți!

*

-Vreau să mergem cu autobuzul care se dă pe tiroliană! (=troleu)

*

-Cristi, ce fain a fost cînd mi-ai dau pupicul. De ce m-ai pupat?

-Pentru că te iubesc, urecheo!

*

-Mami, hai să mergem la Hiena!

-Unde??

-Unde au fost Bu și Di cu trenul.

-Aha, la Viena.

-Da, la Hiena!

*

Campiona joacă fotbal cu campionul. Care nu mai este campion acum, ci este portier.

*

-Mami, e cald. Pornește empilatorul!

*

-Cristi cum o cheamă pe soția lui Claudiu?

-Nu știu.

-Cum nu știi? Cum o strigă?

-Soțio!!

*

-Mami, ia o bombonică!

-Nu vreau.

-Haide, că are vitamine.

-Cristi, nu îmi trebuie.

-Numai una și gata!

(Părinți, vă recunoașteți?)

*

-Mami, nici eu nu am voie să mănînc dulciuri, nici tu.

-Eu de ce nu, Cristi?

-Pentru că ești grăsuță!

*

Din jurnalul meu: bine că nu mai sînt proastă, ci doar grasă…

Și nici nu mă ascund…

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *