Eu, uitîndu-mă cu toată dragostea și onestitatea în ochii fiului meu și spunîndu-i:
-Cristi, n-am mai văzut niciodată un copil atît de extraordinar ca tine!
Cristi, uitîndu-se cu toată dragostea și onestitatea în ochii mei și răspunzîndu-mi:
-Mami, nici eu o mamă așa de grasă și de căcăloaie!
*
Din ciclul: cum nu mă învăț minte și merg pe aceeași cărare, mirîndu-mă că, la capătul ei, dau cu oiștea-n gard:
-Cristi, ești un copil inteligent!
-Mami, ești o … vacă.
-O ce?
-O vacă!
-?!
-Muu!
*
Și pentru că vreau să îi intru în joc (etapa lui de acum fiind clar consacrată funcțiilor excretoare și organelor genitale, ăsta e adevărul, ce să ne mai ascundem atît după fustele inutile ale rușinii), încep să îi cînt următoarea baladă:
-Țaca paca, țaca paca, uite vaca, face … Ce face?
La care Cristi mă are din nou la degetul lui mic:
-Lapte!
*
Nu sînt, de altfel, singura pe care o dezarmează. Arătîndu-i-se o curea (cu toate că această curea și-a pierdut total semnificația amenințătoare din copilăria noastră) și întrebat fiind:
-O vezi? Ce se întîmplă dacă scot cureaua de la pantaloni?
Aș putea modela și să scriu că a zis ceva de genul: “rămîi în chiloți”, dar Cristi este mult mai tranșant:
-Rămîi în p.ța goală!
Să rîzi, să te enervezi, să te exasperezi, să te gîndești cu admirație cum îi merge mintea? Toate la un loc și multe altele pe lîngă.
*
-Cristi, tu chiar nu auzi ce îți spun?
-Nu aud, pentru că am urechile mici.
Iar atunci cînd, după ce i-am explicat de foarte multe ori un lucru iar el e constant pe modul ignorare și decid și eu să trec pe același mod, Cristi îmi spune:
-Și tu ai urechile mici! Nici tu nu auzi!
*
-Cristi, ai foarte multe jucării. Ar trebui să vedem ce facem cu ele.
-Da, mami. Vom da din ele. Vom da jucăriile care nu mă iubesc!
Eu, în timp ce le aranjez și răs-aranjez de o sută și de o mie de ori, mă gîndesc să le dau pe toate. Și aș putea să i le dau lui Doini, care, atunci cînd îi trimit poza de mai sus, îmi răspunde în stilul lui Cristi: “mi plac jucăriile lui”. Doar că, atunci cînd mă ofer să i le dau ei, parează elegant: “nu mi plac chiar așa mult!” Bine, Doiniiii!
Încep să cred că al meu copil poate fi învățat să facă absolut tot … ce vrea el!
*
Din jurnalul meu: tuturor părinților care se luptă cu odraslele lor: Nu vă mai luptați! Ați înfrînt!! :))
