Cum ar fi fost dacă ar mai fi fost…
(Întrebare de laborator. Așa mi se spunea în facultate că pun întrebări de laborator.)
Giani Glonț ar fi împlinit ieri 51 de ani. Ar fi fost poate cu schi,
sau chiar cu placa,
cu bere,
sau chiar cu apă.
Cum a fost în realitate (bine, în realitatea asta a noastră, a pămîntenilor)
Aseară l-am așteptat la Rockstadt. La Pitești, la București, la Iași, la Constanța. De fapt, în toată România. Dolphy l-a așteptat în afara României chiar. La Rockstadt a venit cît să schimbe berile fetelor între ele, așa, la mișto.
“Giani, faci mișto?
Mișto să mă facă Dumnezeu dacă fac mișto.”
Așa te-a făcut, Giani. Mișto.
Eu cred că oamenii mișto nu mor de tot. Giani Glonț, cu siguranță nu a murit de tot. Realitatea a alunecat în poveste și povestea este veșnică. (https://www.libris.ro/lup-nebun-cristina-podoreanu-FOR978-606-639-133-7–p1163503.html)
Nici prietenul lui bun, Dan Staicu, nu a murit de tot. Și el e discret în poveste. “E seară. Prietenul tău din Constanța a venit cu prietenul lui la Brașov. Mîine vor merge la întîlnirea de la Sibiu. Vorbim despre tine. Le povestesc cum m-ai cerut de nevastă.” (fragment din romanul Lup Nebun)
E din nou primăvară. Și mă bate un gînd să-mi întorc privirea și să văd Goldwing-ul tău argintiu apărînd lîngă mine. Și tu să cînți din tot sufletul “Ochii tăi”. În poveste se poate. Ești întotdeauna acolo.
Pentru că lupii nu mor niciodată!