-Mami, ce cafea îți fac?
-Cristi, nu vreau să mai beau azi cafea, că am tot băut.
-Hai, te rog, o cafea fără cafenie.
*
-Aș vrea să bei foarte puțin!
-Da, mami, voi bea cît o picătură de ploaie.
Da, Cristi, ca tot românul, s-a născut poet.
*
Geta către Cristi:
-Ce i-ai luat cadou lui mami?
-O floare yellow. (Romgleza să trăiască…)
-Doar atît? De ce așa puțin?
-Pentru că mami nu a fost cuminte. Țipă la mine toată ziua: Chistian, fă aia, Chitian fă aialaltă, ce, parcă eu am o mie de mîini?
Gata, la anu’ nu mai țip.
*
-Mami, vrei să îți spun un secret?
-Da.
-Mie nu îmi place să dorm. Eu vreau să fie numai zi.
-Bine, am înțeles. Acum închide ochișorii și dormi.
După 5 minute:
-Mami, vrei să îți spun un secret?
-Da, Cristi.
-Pe mine mă enervează să dorm!
Și aici intră în scenă clasicele aruncări de vină asupra celuilalt partener de la care copilul a moștenit, desigur, acele … metehne: numai Bibu e de vină cu nedormitul lui… Că eu aș dormi, nu doar noaptea, ci și cît e ziulica de lungă.
*
-Bibule, mă uit la tine și îmi dau seama că pe tine te cheamă Costi Barbă. Pentru că ai barba mare.
-Și pe mami cum o cheamă?
-Chitina Barbi.
-Și pe tine?
-Bibu cel mică Bibuță.
*
-Mami, uite luna cum seamănă cu o guriță care rîde!
*
-Mami, mă doare tare gîtul. Te rog să nu mă mai faci azi să țip la tine, pentru că nu pot!
*
Din jurnalul meu: vorbesc cu un prieten cu care nu am mai vorbit de mult, care mă întreabă ce mai face copilul meu, tot așa bombă e? Cristi, copilul bombă. Cristi, copilul caterincă. Am fost întrebată dacă nu m-am obișnuit cu el, așa încît să nu mai bag în seamă buclucășeniile lui. Zic și eu, cum au zis părinții mei despre mine: “singura surpriză pe care ne-o poți face, este să nu ne mai faci nicio surpriză”. Așa și cu Cristi, care, după ce ne certăm și ne uităm urît unul la altul, vine și zice:
-Ești iubita mea dintotdeauna!
Păzea, Bibule, a sosit concurența.