Aflată într-o perioadă de curiozitate legată de rețeta succesului incontestabil al anumitor cărți, m-am aplecat spre lectura celebrei trilogii Stăpînul Inelelor (după care am văzut, evident, și filmele), și apoi a venit rîndul lui Harry Potter. “Cum, n-ai văzut Harry Potter?” Eu prefer să citesc și apoi să urmăresc ecranizările, dar, în cazul lui Harry Potter nici nu lecturasem, nici nu vizionasem, motivată de un orgoliu și de o prețiozitate care mă făcuseră să expediez cărțile ca fiind literatură pentru copii. (Cum de unde știam? Știam foarte bine, din auzite, nu e logic? :P)
Despre Stăpînul Inelelor nu voi scrie acum nimic, cu excepția unei întrebări: dragi cititori de carte, știți cînd a fost ea scrisă? În anii 90? 80? Mult mai devreme, mai exact, cartea a fost începută în 1937 și terminată în 1949!! V-ați gîndit la asta?
Să revin la Haryy Potter. Am parcurs cu maximă lejeritate primele două, trei volume ale seriei. Mi-am păstrat zîmbetul ușor condescendent în colțul buzelor: deh, literatură pentru copii, deși am admis că scriitura cărți este una de foarte bună calitate. Surpriza a reprezentat-o continuarea lecturii, care lectură, în cazul unei serii atît de ample, de obicei mai plictisește pentru că, vrînd nevrînd, apar umpluturi, burți în scriitură. Ei, bine, Harry Potter nu plictisește, ba mai mult, mi s-a șters și zîmbetul din colțul gurii constatînd că romanul prinde foarte bine și la publicul adult. E drept că eu am citit cartea prin prisma globului de obsidian și al ochiului de astrolog și de cititor de Tarot ;). Cartea poate fi percepută pur și simplu ca o poveste, cu magia care există în povești, cu vrăjitori albi și vrăjitori negri, cu lupta între bine și rău. Și, deși am zis că nu scriu despre Stăpînul Inelelor, și acolo este o poveste, cu magia din povești, cu vrăjitori albi și vrăjitori negri, cu ființe supranaturale și altele decît ființe omenești.
În Harry Potter există posibilitatea de a face rost de o sticluță de gînduri care pot fi turnate apoi în pensiv și decodate, există telepatia și fenomenul de posedare, există instrumente magice a căror putere trebuie manevrată de oameni extrem de conștienți și responsabili, pentru că altfel puterea distruge, există posibilitatea de a-ți rupe sufletul în bucăți și de a-l duce în diverse obiecte, urmînd ca de acolo să se poată face oricînd o reconstituire, există suflete aproape fără corp și viață aproape fără moarte, dar care mai degrabă sperie, există nevoia noastră de a avea cîrje și curajul de a trăi fără ele, există vrăji, există magie. Și, desigur, dragoste…
Aș spune că nu întîmplător, dincolo de scriitura cum am spus foarte bună, au succes aceste cărți. Pentru că am început să ne deschidem. Pentru că spiritualitatea nu mai este un concept care trebuie admis și studiat doar în taină. Pentru că sîntem curioși și dornici să înțelegem din ce în ce mai multe. Nu doar la nivel rațional, ci și la un nivel mult mai profund. Da, la nivel spiritual.
Iar dacă totuși considerați că e prea devreme pentru magie, pentru povești e întotdeauna timpul potrivit. Așa încît, vă invit la lectură!
