Ce (ne) facem?

Ne facem bine!

Cercul mic din cercul mare.

Uneori ni se întîmplă lucruri nouă, personal și ne întrebăm de ce nu s-a oprit toată lumea în loc. Și lumea nu se oprește. Acum, nouă, personal (celor mai mulți dintre noi), nu ni s-a întîmplat nimic, dar s-a întîmplat ceva la cercul cel mare, care pare să-și fi încetinit extrem de mult mișcarea și, printr-o simpatie, și cercul nostru cel mic și-a încetinit extrem de mult mișcarea. Ei, bine, cîtă vreme sîntem în mișcare și agitație, ne protejăm prin fugă. Acum, că nu mai avem unde să fugim, nu ne mai putem proteja. De ce? De frică. Ies la iveală din străfundurile noastre fricile. Frica de moarte. Frica de boală. Frica de suferință. Frica de singurătate. Frica de lipsa securității. Frica de sărăcie. Frica de foame. Frica de moarte. Dacă nu neapărat a noastră, oricum a celor dragi. Și căutăm plasturi și comprese și regretăm amarnic vremurile fericite cînd fugeam. Sau nu așa fericite? Atunci nu le-am fi numit neapărat așa, acum ni se par paradisul pierdut.

Bun. Printre atacuri de panică, poante pe jumătate, griji, gînduri tenebroase, caut soluția. Ce e de făcut? Nu propun/ comentez decizii exterioare sociale/ politice etc. E clar că unde-i lege, nu-i tocmeală. Dar mă gîndesc la ce pot face eu. La nivel de individ. Pînă va veni soluția din afară, cînd și dacă va veni, trebuie să apară soluția dinăuntru. Da, din cercul cel mic. Eu, personal, nu pot opri pandemia, nu pot rezolva situația mondială, mă pot gîndi la ea nesfîrșit, dar nu am date care să îmi indice că mă aflu pe drumul cel bun. Nu cred că, la nivel individual, acum, mintea este soluția. Soluția este ființa, sufletul, spiritul.

Risc să mă prăbușesc așteptînd să vină liniștea dIn afară peste furtuna dinăuntru. Mai ales acum, cînd furtuna dinăuntru este reflectarea furtunii din afară. Dar pot descoperi liniștea înăuntru. Și nu doar că pot, ci și trebuie. Și liniștea dinăuntrul nostru se poate revărsa apoi în afară. “Ce-i afară, e și înăuntru, ce-i înăuntru, e și în afară.” Dacă pînă acum am fost sprijiniți, ajutați, protejați, e timpul să sprijinim, ajutăm, protejăm. Mai întîi pe noi înșine și apoi lucrurile dinăuntru vor merge și în afară.

Nu are sens să ne frustrăm încercînd să rezolvăm lucruri care ne depășesc, ci e de dorit să facem ceea ce ține de noi și să o luăm pas cu pas: eu cu mine, aici și acum. Dacă trăim panicați că vom muri în secunda următoare, o să murim toate secundele care vor urma, pînă cînd vom muri definitiv…

Așadar: cine sînt eu, ce vreau eu, ce caut eu în viața mea, de ce mi-e frică, ce pot face eu.

“Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi,
Să fim foarte atenți
Pe cine numim
Eu.

…

Îndesați cu genunchiul
Sub niște măști,
Atît de convenționale,
Rîsul, plînsul, iubirea,
Ne căznim, stîngaci,
Să fim familiari cu noi. …” (Cine – Marin Sorescu)

E timpul să ne cunoaștem.

-Bună, sînt Cristina.

-Bună, Cristina!

Am început. Și cercul mic va deveni din ce în ce mai mare.

*

Sub formă de concluzie din Eckhart Tolle – Puterea prezentului: “Dacă ați fi împotmolit undeva în noroi, nu ați spune: bine, mă resemnez să fiu împotmolit în noroi. Resemnarea nu este abandonare, nu trebuie să acceptați o situațe de viață indezirabilă sau neplăcută și nici nu trebuie să vă mințiți spunînd că nu este nimic rău în a fi împotmolit în noroi. Nu. Recunoașteți în totalitatea dorința dumneavoastră de a ieși din această situație. Vă restrîngeți atenția la momentul prezent, fără să-l etichetați în niciun fel. Aceasta înseamnă că nu există o judecată critică la adresa clipei de acum. Deci nu există rezistență, negativism emoțional. Acceptați calitatea acestui moment. Apoi treceți la acțiune și faceți tot ce puteți pentru a ieși din noroi. O astfel de acțiune eu o numesc pozitivă. Este mult mai eficientă decît acțiunea negativă care vine din furie, disperare sau frustrare.”