Ne facem bine!
Știți cum e acum? Ca atunci cînd te hotărăști să zugrăvești. Casa ta, care părea în ordine, mai dădeai cu un aspirator pe lîngă o mobilă, mai cu o cîrpă de praf, devine acum un șantier în toată puterea cuvîntului. Toate mobilele trebuie mutate, pentru a fi mutate multe din ele trebuie golite, după ce sînt golite trebuie luate toate acele lucruri la mînă, văzut ce mai trebuie și ce nu (multe nu mai trebuie!), apoi acoperit cu folie, zugrăvit, curățat și pus la loc. Văleleu! În timpul procesului care presupune și mutarea de mizerie inclusiv în zonele pe care le doreai curate/ protejate, te gîndești ce bine era să nu te fi apucat niciodată de zugrăvit. Te gîndești poate și să pui totul la loc, pentru că ți-a luat o muncă prea mare și pentru a restabili ordinea și disciplina. Dar nu se mai poate și mergi înainte. Cînd ai terminat, că la un moment dat, indiferent cît de departe e acel moment, tot vei termina, te vor durea probabil gîtul, omoplatul, brațul drept, dar vei respira curățenie și vei ști că e așa nu doar la suprafața. Și cîțiva ani, vei putea sta liniștit. (Bine, asta dacă nu ține această blocadă prea mult, că atunci poate vom zugrăvi din nou peste vreo 2 săptămîni :P).
Cam așa e și acum. Ne-am trezit că … zugrăvim. Și ne luăm cu mîinile de cap. Dar după ce ne vom dezmetici, practica, înjura, agita, revolta, practica și curăța, va fi mai bine ca înainte!
Un lucru e clar. Nu ne întoarcem exact în urmă cu 2, 3 săptămîni și nu reluăm totul de acolo. Nu. Dar nici nu pierdem tot. Ce e de esență, ce e de substanță, ce e autentic, ce e bun pentru noi, nu se va pierde. Dacă noi realizam o muncă pe care nici nu o consideram muncă, ceva ce ne împlinea și ne aducea bucurie (nu (doar) bucuria banului!), probabil că o vom avea și în continuare. Poate regîndită, rafinată, reașezată altfel, dar o vom avea. O să dispară lucrurile care nu ne sînt cu adevărat importante. Am întrebat eu mentorul meu, dacă voi rămîne fără motocicletă. Mda, țara arde și Blondi se vede fără motor… Deși nu mă văd așa. Și mi s-a răspuns: nu e obligatoriu să rămîi fără motocicletă. E important să nu depinzi de ea. Dacă o ai, să te bucuri, dacă nu o ai, să nu vezi în asta sfîrșitul vieții tale. Putem avea în continuare lucruri, putem dispune de ele, doar că, așa cum am spus, se poate ca cele ne-necesare să dispară și, de asemenea, cel mai important este să nu ne vindem sufletul pentru ele. (Case, bani, proprietăți, excursii, mașini, ei, bine, da, și motociclete).
Tot mai des se aude că: o să vină criza, o să murim de foame, bine, asta dacă nu murim de boală mai întîi. Și atunci nu vom mai muri de foame, logic, nu?
Ei, bine, cîtă vreme sîntem vii, avem capacitatea și acum chiar obligația de a ne descoperi, de a ne inventa și reinventa. Dacă vrem să ne inventăm sub formă de victime, e decizia noastră. Dar putem mai mult de atît.
Hai cu viața, neamule! Cu bucuria și cu ideile și cu inventarea și reinventarea! Și cu zugrăvitul, dacă e. Și cu motorul! Deocamdată doar pe peretele laptopului, dar bine și așa virtual. Cu motorul pe peretele laptopului, nu cu zugrăvitul, da?
