… voi fi aproape de voi…
10 aprilie. De data asta 2020. Au trecut 6 ani.
Și te-am pomenit foarte mult, Giani Glonț, mai ales de cînd a început timpul să nu mai aibă răbdare cu noi și pandemia nu mai e doar un cuvînt într-un dicționar…
Te-am pomenit, pentru că una din fricile care ne încearcă rău de tot, chit că o admitem, chit că nu, este frica de moarte. Cum ar fi să nu mai fim și, dacă noi am mai fi totuși, cum ar fi să nu mai fie oamenii dragi nouă. (Nu de alta, dar ne-am putea vedea într-un film cu mafia italiană, în care, și dacă noi nu vom păți nimic, familia noastră poate păți). Moartea. Viața presupune moarte. Din momentul în care nou născutul a luat prima gură de aer, s-a apropiat deja cu o secundă de moarte.
Recunosc faptul că m-am pomenit atacată de panică la gîndul că se moare la greu și moartea nu rămîne doar departe, ci poate veni și mult mai aproape. Și am căutat gînduri de care să mă agaț. Dar mai sigure decît gîndurile de care să ne agățăm, sînt experiențele. Experiența panicii pe care o resimțim acum la nivel mondial, eu am trăit-o pe pielea mea. Pe sufletul meu și pe ființa mea. Pentru că în 10 aprilie 2014 a sunat telefonul cu vestea implacabilă că Giani Glonț a murit. Nu era o probabilitate, nu era o proiecție, era o realitate cruntă. Pe care am digerat-o greu și în timp. Această experiență personală mi-a adus însă două cadouri de o valoare colosală:
1. conștiința faptului că putem trece peste orice, că viața noastră (oricît am nega noi la început acest lucru) există după moartea celor dragi
2. conștiința faptului că, atunci cînd ești chemat dincolo, spui prezent acolo și pleci de aici. Nu mai devreme, nu mai tîrziu. Și nu pleci de aici din eroare. Pleci cînd sufletul tău și-a terminat lecțiile. Chiar dacă aici, pe pămînt, noi am mai vedea multe alte lucruri de făcut.
E drept că, așa cum spuneam în cartea Lup Nebun, moartea nu vine să bea o cafea… Dar moartea nu vine din greșeală. Cu cît înțelegem acest lucru, cu atît scăpăm de angoasa morții și trăim mai liberi și mai fericiți.
Oricum am întoarce-o pe toate părțile, din realitatea fizică a pămîntenilor Giani a plecat definitiv. Din realitatea sufletelor noastre însă, n-a plecat și n-o să plece, decît atunci cînd vom pleca și noi. Așadar, pînă cînd moartea ne va despărți, e o vorbă fără acoperire, pentru că moartea nu a despărțit nimic din esența noastră veșnică.
Ziua în care nu ne va mai fi frică de moarte, va fi ziua în care vom iubi viața mai mult ca niciodată!
M-am gîndit să închei articolul meu cu o poză în care să fie lumînarea cu aromă de cafea pe care am aprins-o întru veșnicia luminii tale și o bere în fundal. 😛
Dar voi încheia cu răspunsul la următoarea întrebare:
Întrebare: cum s-ar da Giani acum cu motorul?
Răspuns:
