Sau doar de zi. 😛
Parafrazînd arhicunoscutele versuri: “că la tăți ni-i greu, da’ nu la toți la fel”, aș spune că realitatea aceasta este pentru toți, da’ pentru fiecare e altfel. 😛 Și e și normal să fie așa: “cîte capete, atîtea păreri”. Totuși, acum se pare că s-au făcut două tabere, (ca pe vremuri, în copilăria noastră, la “Țară, Țară, vrem ostași”): unii care spun că ar fi cazul să se termine cu urgențele și să rămînă doar recomandările și fiecare să ia propriile decizii și alții care spun că urgența trebuie să continue, că altfel va fi, vorba lui Maxim Gorki în Copilăria: “vaaai de capul vostru!”
Menționez că respect dreptul fiecăruia de a avea libertatea opiniei personale și nu îmi doresc să intru în nicio polemică!
Dincolo de diferitele coloraturi politice care îi împing pe oameni într-o tabără sau alta, un criteriu estențial, din cîte am observat eu, care îi poziționează pe oameni în tabăra cu pro urgența sau stop urgența este dat de jobul acelui om. În ce fel, mă veți întreba. Ei, bine, dacă acum vreo două luni, teama era generalizată și toți doream doar să rămînem în viață, nu contează cum (deși, de preferat bine! :)), după aproape două luni, ni s-au mai schimbat păreri și convingeri. Jobul a început să joace un rol hotărîtor în plasarea oamenilor într-o tabără sau alta. Mai precis, cei care au lucrat de acasă, dar au lucrat permanent, și-au primit banii, s-au obișnuit cu această stare de fapt în care (bravo lor!) au găsit și lucruri bune, nu sunt, deocamdată, în poziția de a-și pierde veniturile, aceștia tind să fie mult mai precauți și să adere mult mai mult la tabăra celor pro urgență. Și au fost mulți cei care au continuat munca, de la locul de muncă sau de acasă și e normal, în acest caz, să îți permiți să teoretizezi mai mult, să filosofezi mai mult, să ajungi probabil la concluzia că paza buna și luuungă, trece primejdia grea. De cealaltă parte, cei care așteaptă cu sufletul la gură data de 15 mai, sînt cei care au stat acasă și au primit bani mai puțini sau deloc. Cei care nu au lucrat. Și e normal ca, după două luni de penurie, să ți se taie de filosofări și teoretizări și să vrei afară…
Orice criză și orice război își are pierzătorii și cîștigătorii. Cînd cineva sărăcește, altcineva se îmbogățește. Pentru magazinele mari, dar și cele mici care au fost deschise, pentru farmacii, pentru elefant, emag, glovo, pentru firmele de curierat, pentru cele de transporturi marfă, pentru magazinele cu materiale de construcții/ amenajări interioare, toată această perioadă de stare de urgență a fost Crăciunul! Pentru hoteluri, restaurante, cantine, turism, bussinesuri bazate pe distracție, sport și relaxare, a fost postul Paștelui…
Hai să ne gîndim cu toții mai amplu, să vedem imaginea cea mare, să ne dăm seama că, dincolo de izolare, noi sîntem totuși conectați între noi.
Hai să fim oameni mari, să ne amintim că șasele pe care eu îl văd și despre care jur că este șase, tu îl vezi nouă și juri că îl vezi nouă. Și amîndoi avem perfectă dreptate.
Și hai să privim cu încredere faptul că, în curînd, vom putea fi din nou liberi și asumați în deciziile noastre personale. Cei care decid să stea în continuare în casă, pentru că asta vor, asta consideră, asta li se pare cea mai bună soluție, să fie liberi să o facă, cei care vor să iasă, pentru că asta vor, asta consideră, asta li se pare cea mai bună soluție, să fie liberi să o facă!
Ce (ne) facem? (Ne) facem bine! Am spus-o și o susțin!
Ps. Că mi-a mai sărit azi ceva în ochi. Informare: avem peste 14000 de cazuri în Ro!!!! Hmmm. De fapt, în acest moment, avem aproximativ 7500 de cazuri active! Pentru că acelea ne interesează, nu? Dacă s-ar menționa, de exemplu, cîte cazuri de rujeolă ar fi la copii, s-ar menționa numărul total de cînd se monitorizează (dacă s-o monitoriza așa ceva, habar n-am) boala??? Sau numărul de cazuri active??
Bună dimineața, România!