Imaginează-È›i că iei o lămîie suculentă. O tai în două È™i îți storci jumătate din ea în gură. Ce simÈ›i? Cum gura È›i se umple de salivă. DeÈ™i, în realitate, lămîia cu pricina nu există. Ei, bine, corpul nostru nu face diferenÈ›a între ce e real È™i ce nu. Corpul nostru ascultă de ceea ce-i spune mintea. Dacă mintea noastră oprează doar cu teamă, panică, scenarii apocaliptice, corpul nostru se crispează È™i este permanent în stare de luptă. Starea de luptă e foarte bună pentru o perioadă scurtă de timp. Pentru o perioadă nedeterminată, a-i spune corpului nostru să ia poziÈ›ia de “fight or flight”, înseamnă a ne tensiona, rigidiza È™i uza corpul. Iar, ca bonus, sistemul imunitar nu funcÈ›ionează la cote normale, tocmai pentru că toată energia noastră e ocupată să se transformă în adrenalină.
Aceasta este motivul pentru care trebuie să fim foarte atenți ce anume îi livrăm minții. Cu ce o alimentăm. Semeni panică, asta culegi. Semeni teroare, asta culegi. Semeni vînt, asta culegi. Sau furtună.
Să ne ferească domnul să ne doară puțin în gît și să avem senzația că nu putem respira. Pentru că putem să murim de frică. La propriu. Ca iepurele căruia îi crapă inima. (Acum vreo 20 de ani am trăit o astfel de experiență, atunci cînd cîinele nostru lup a ieșit din curte și s-a dus curios, în fugă, spre iepurele care ședea în cușca lui, cușca ce, e drept, nu avea capacul pus. Pînă am ajuns al ei, am strigat din răsputeri la cîine să plece de acolo, cîinele a plecat, dar iepurele nu mai trăia. Nu avea nici o urmă, nu fusese atins de cîine, dar șocul de a-și vedea potențialul dușman ițit deasupra lui, fusese atît de mare, încît i-a crăpat inima.)
Dacă vorbim doar de boală, suferință și moarte, corpul nostru se pregătește pentru ele și le așteaptă docil. Hai să ne scuturăm reziduurile din minte și să nu mai cultivăm buruieni de gînduri, aidoma unui grădinar nebun! Hai să cultivă semințele florilor care ne plac și pe care ni le dorim pentru noi!
Am avut o revelaÈ›ie la mare, cu micul prinÈ›, care s-a bosumflat pentru că se înnorase È™i bătea vîntul È™i a început să plîngă: “vine ploaiaaaa!” Iar eu l-am întrebat: “Cristi, asta îți doreÈ™ti să se întîmple?” El, printre suspine: “nuuu!” Și atunci de ce spui ceea ce nu vrei? Spune ceea ce vrei!
Soare, soare, soare…
Dacă vă spun că au fost doi stropi È™i atît, o să spuneÈ›i că e o încheiere adusă din condei? Un fel de q.e.d? Ei, bine, asta a fost realitatea, iar replica lui Cristi a fost magistrală: “mamă, pot să fac magie!”
Da, Cristi, poți! Toți putem!
