Cheia, Inelul, Mormântul, Femeia și Luna, spune Lenormandul.

Iar Tarotul completează: Turnul, Puterea, Asul de Monede.

Probabil că întrebarea de pe buzele tuturor este aceea dacă urmează să reexperimentăm jocul de glezne strict în imobilele noastre. Răspunsul pe care îl dau cărțile este că, în decursul acestei luni, nu se va ajunge la reinstaurarea stării de urgență. Probabil că se va continua modelul care este deja în vigoare și anume, restricționarea, limitarea, închiderea de activități se vor face pe zone și pe o perioadă delimitată de timp.

Pentru oamenii obișnuiți să facă excursii mai mult sau mai puțin exotice, pentru cei care vor să se relaxeze și răsfețe la SPA-uri, la terme sau la paradisuri acvatice, pentru cei plimbăreți, mai ales în afara granițelor, pentru clienții fideli ai liniilor de transport aeriene, urmează timpuri grele. Mai greu cu luxul, cu excursiile în Maldive, ba chiar și în Egipt.

Cărțile de Lenormand spun că soluția constă în acceptarea faptului că lumea se schimbă. Că timpul nu mai are răbdare cu noi. Că trebuie să facem un pas înainte, un salt de conștiință. Că se schimbă vibrația, energia, dimensiunea. Cartea Mormântul aflată lângă Inel arată clar încheierea. Încheierea unei epoci, a unor structuri. Materialul se clatină. Cu cât acceptăm mai ușor schimbarea, cu atât impactul este mai mic. Cu cât ne împotrivim, ne lamentăm și ne cramponăm de trecut, cu atât suntem mai zdruncinați. Afacerea pe care am avut-o atâta timp dă faliment, înseamnă că e timpul pentru ceva nou. Jobul căruia i-am dedicat atâția ani și energie (bine și blamări și bombăneli) se desființează, înseamnă că e timpul pentru ceva nou. Relația de zeci de ani de victimă și agresor pe care am avut-o cu partenerul nostru a ajuns la ultimul capitol: divorț, înseamnă că e timpul pentru ceva nou.

Se termină ceea ce trebuie să se termine, moare cine trebuie să moară. Și nu, nu există: “Domnul X a murit din greșeală.” Nimeni nu moare din greșeală.

Așadar, luna noiembrie poate fi marcată de închideri definitive (se pot închide afaceri, magazine etc.) și de restricționări pe perioade limitate de timp.

Femeia și Luna ne indică drumul de urmat sau, mai corect spus, energia de folosit: cea feminină. Ascultă-ți intuiția, vezi ce răspunsuri primești din tine, vezi ce nevoi are corpul tău, ce dorințe are sufletul tău și, toate acestea, nu bazându-te pe lumea din-afară, ci pe ființa ta interioară.

Cărțile de Tarot (prin arcana majoră Turnul) sugerează posibilitatea unui conflict public, poate ieșiri în stradă. E ca și cum mulți vor spune: nu (mai) am nimic de pierdut! Hai afară, dacă îți pasă!

Așadar, o lună în care excursiile e cel mai bine să le facem aproape de casă, iar călătoriile exotice să fie într-un loc unde nu am fost (cei mai mulți dintre noi) decât extrem de rar (sau poate niciodată și acum e clar timpul cel mai potrivit): în sufletul și în ființa noastră.

Concluzia (și în momentul în care scriu concluzia nu știu deloc de ce scriu asta, știu doar că trebuie să o scriu): Regele a murit, trăiască Regina!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *