Cartea Adrianei Dogaru stătea cuminte, la rînd, la coada de citit. Înainte ei tronau cele 4 cărți ale Victoriei Aveyard. Pe care le-am citit cu plăcere, chiar dacă de la volumul doi am început să cam frunzăresc și să mai citesc și pe diagonală. Le-am citit cu plăcere, pentru că scriitoarea a început să le scrie cînd abia ce terminase facultatea, pentru că au prins la public, pentru că urmează să fie ecranizate, în concluzie, pentru că demontează convingerile inoculate, cel puțin mie, că nu se poate trăi din scris. Ba da. Iată că se poate trăi din scris! Că oamenii nu mai citesc cărți. Ba da. Oamenii mai citesc cărți!
Atît despre romanele pentru adolescenți ale Victoriei Aveyard, să trecem La Capătul Norilor.
Am luat cartea în mînă și am început să citesc. La concurență cu ce se întîmplă la campionatul Euro2020 și printre texturile dișurilor (ați înțeles, nu?) celor de la Șefi la cuțite, lectura cărții Adrianei Dogaru a luat și ea startul și apoi a început să se detașeze cam cum le aleargă (chiar, mai aleargă?) Usain Bolt. Foarte faină cartea. Viguroasă scriitura. Ritm alert. Am lăsat fotbalul și gătitul și m-am concentrat exclusiv pe Olga și pe ce i se întîmplă ei. Gîndul mi-a zburat la o altă Olga, Olga Tokarczuk și la Poartă-ți plugul peste oasele morților, precum și la Pacienta Tăcută. După o lectură dintr-o bucată, am ajuns, cu sufletul la gură și La Capătul Norilor. Da! Excelentă carte! Cu sare, piper, condimente, că tot vorbeam de texturi :p , cu o aromă fină de voodoo :p, dar foarte fină. O carte admirabilă, care îmi confirmă noul meu program: se poate trăi din scris! Asta îi doresc autoarei, asta îmi doresc și mie. 🙂
Spor la citit La Capătul Norilor! E o delicatesă literară!
