O chitară și un cort/ Și o mare și un port/ Geamandura e pe nisip/ Norul are, n-are slip…
Azi nu vreau să încep cu sfîrșitul. Azi vreau să încep cu marea, cu Goldwing-ul, cu muzica. Azi vreau să încep cu acel zîmbet mișto al domnului Glonț, în persoană, care mînca doar de poftă, că de foame era leșinat, care îmi înmîna ceremonios buletinul să mă conving că îl cheamă într-adevăr Glonț, Giani Glonț.
Hai să vedem un Tarantino/ În Delta lunii cînd vrei/ Hai fie-ți milă și vino…
Giani Glonț a plecat acum 8 ani. A lăsat Goldwing-ul și muzica, berea și buletinul. Marea și cortul. Familia și prietenii. A lăsat tot și a plecat.
Ce-s norii decît un pretext pentru cer? / Ce-i viața decît un pretext pentru moarte?
Giani Glonț parcă a plecat ieri. Giani Glonț parcă a plecat dintotdeauna.
Dar eu cred că uneori îi este milă și vine aproape de noi…
Și de vînt mi-e teamă uneori.
Nu-mi mai este teamă de vînt.
Să nu sufle în lumina lor.
8 ani de cînd a suflat.
Ochii tăi ca două mari și limpezi păpădii.
Și i-a dus.
De-aici, de pe pămînt, acolo unde ești (unde ești, Giani Glonț?) lumină și pace.
De care avem și noi mare nevoie…
Nebunie
Adevărat
Ne știm